Translate

luni, 15 aprilie 2013

MAREA PIRAMIDA

DESCOPERIT ÎN MAREA PIRAMIDĂ DIN EGIPT


Acum trei ani, o echipă de arheologi egipteni a scos la lumină rămășițele unei ființe cu corp de pisică și craniu de om. Scheletul, perfect prezervat, a fost găsit la intrarea unei camere ascunse, care fusese recent descoperită în partea superioară a Piramidei lui Keops. Acesta ar fi fost ulterior expus în Muzeul național de istorie din Cairo. Această știre a fost dată publicității la scurt timp după eveniment, de către publicația The National Reporter. Iată ce relatau reporterii americani pe 19 decembrie 2009:
«Oameni de știință din lumea întreagă au ajuns în Egipt, pentru a studia ciudatul schelet, multora dintre ei nevenindu-le să creadă că e real. „Cunoaștem faptul că egiptenii antici erau, printre altele, și taxidermiști desăvârșiți. Ceea ce vedem acum este cel mai probabil una din creațiile lor, menită să sperie eventualii hoți”, ne spune dr. Jason Hendley, de la Universitatea Oxford.
Unii dintre cercetătorii care s-au aflat la fața locului împărtășesc opinia dr. Hendley, în timp ce alții sunt mai puțin sceptici: „Ceea ce mă nedumerește este faptul că coloana vertebrală a acestei creaturi este atașată de craniu în mod natural, explică dr. Winston Gorjone. Dacă ceea ce vedem acum ar fi creația unui taxidermist antic, metoda de atașare a craniului la coloană ar fi vizibilă. Ar exista sârme care să le țină împreună. În cazul de față, ele nu există. Vedem clar că oasele se îmbină în mod natural, ceea arată că acest schelet ar putea fi, într-adevăr, rămășițele unei specii de animale de mult dispărute. Să nu uităm că tradițiile vechilor egipteni abundă în ființe jumătate om, jumătate animal, mai spune dr. Gorjone. Întrebarea la care suntem provocați să răspundem acum este dacă acestea chiar au fost rodul imaginației sau au existat în realitate”.


Reporterul: Ce ne puteți spune despre misterioasa sferă plutitoare găsită în camera secretă?
Dr. Gorjone: Nu am voie să discut public despre ea. În momentul de față, sfera aurie este considerată secret de stat de către guvernul egiptean și ni s-a interzis să discutăm despre ea.
Reporterul: După părerea dumneavoastră, în cât timp ar putea fi aflat secretul bilei plutitoare, și dacă s-ar reuși acest lucru, această informație ar fi adusă la cunoștința publicului?
Dr. Gorjone: În momentul de față, sfera se află încă în Marea Piramidă. Din ceea ce mi s-a spus, nu poate fi mișcată. Tehnicienii au încercat s-o disloce din poziția actuală folosind pistoane hidraulice, dar câmpul de forță generat de sferă este prea puternic. Ce este ea și cum a reușit să rămână suspendată timp de mii de ani este încă un mister.

Poziția încăperii secrete, descoperită în Piramida lui Keops

În 1993, o sondă robot a fost direcționată printr-o gură de aerisire. După ce a parcurs un traseu întortocheat, cu multe cotituri, aceasta s-a oprit în fața unei uși de marmură. Ce se afla dincolo de această ușă a rămas un mister până luna trecută, când oamenii de știință au primit aprobarea să continue explorarea prin forarea unei găuri de mică dimensiune, atât cât să intre prin ea fibra optică a sondei.


Zis și făcut. Sonda și-a continuat drumul, luând-o în sus câțiva metri, până când a intrat într-o cameră deschisă, lungă de cca 3 metri și înaltă de 1 metru și jumătate. Ceea ce au revelat imaginile a fost de-a dreptul șocant. În mijlocul încăperii și în fața celei de-a doua uși stătea scheletul unui animal. Dar nu al vreunui animal cunoscut. Părea să fie o pisică de dimensiuni mari cu un cap uman, având craniul alungit. Acesta părea că stă de pază în fața intrării în ce-a de-a doua cameră. Când imaginea animalului a apărut pe video-monitor, câțiva dintre specialiștii prezenți au spus că aceasta trebuie să fie dovada concretă a uneia dintre cele mai adorate făpturi mitice ale vechilor egipteni – ființa jumătate om, jumătate pisică. Oare asta să fie dovada concretă că așa ceva a existat?


Scheletul a fost atent examinat timp de aproape 3 ore de către echipa de cercetare, imaginile fiind transmise în direct în lumea întreagă, la mai multe universități de prestigiu. Ce este acest animal a rămas în continuare un mister, dar un lucru a fost atunci stabilit unanim: este vorba de un schelet real, nu de o sculptură și nici de creația vreunui taxidermist antic.
Apoi sonda și-a continuat explorarea, făcându-și drum prin a doua deschidere, în camera principală. Luminița emisă de fibra optică a scanat timp de mai multe încăperea întunecată, ce părea a fi goală. Dar încăperea era mult prea mare pentru micul fascicul de lumină, așa că s-a decis trimiterea unui al doilea fascicul, mai eficient, pentru a mări zona de vizibilitate a camerei video. Odată făcut și acest pas, s-a putut determina că încăperea era mult mai spațioasă decât prima. Atunci când sonda video s-a îndreptat direct spre mijlocul camerei, o imagine și mai șocantă li s-a arătat oamenilor de știință: chiar în mijlocul încăperii de piatră se afla o sferă aurie, cu un diametru de cca 30 de centimetri, plutind în aer cam la 40 de centimetri de sol.

Sfera aurie, plutind în aer în cea de-a doua cameră.
Ceea ce se vede sub ea ca fiind o umbră este de fapt o decolorare provenită de la sursa de energie radiind de la glob. Aceeași forță împinge de sub glob și excrementele liliecilor.

Membrii echipei de cercetare erau uluiți de ceea ce vedeau. Sfera pur și simplu plana în spațiul din mijlocul camerei. Nu existau fire care s-o țină în sus și nu era o iluzie optică. După primele estimări, sfera plutitoare era poziționată pe aceeași linie cu vârful piramidei.

Când vestea despre misterioasa sferă plutitoare a ajuns la Departamentul de istorie antică egiptean, echipei de explorare i s-a ordonat să înceteze orice activitate și să-și retragă sonda imediat. Caseta video a fost confiscată, iar membrilor echipei li s-a cerut să părăsească piramida. A doua zi, guvernul egiptean a emis un ordin de confidențialitate, care interzicea orice divulgare de informații privind scheletul pisică/om și mai ales sfera plutitoare. Acestea urmau să rămână un secret de stat, până când avea să fie stabilit cu exactitate ce erau acestea.
Din fericire, întreaga povestea a ajuns la The National Reporter înainte ca acest ordin să fie emis și iată, ne asumăm un mare risc aducând la cunoștința întregii lumi aceste descoperiri uimitoare. Ce explicații vor da în viitor oamenii de știință în legătură cu aceste obiecte stranii nu știm, dar vă asigurăm că The National Reporter va fi prima agenție de știri care le va publica.»

Sursahttp://aceflashman.wordpress.com/2009/12/19/skeletal-remains-of-half-cat-half-human-now-on-display-in-cairo-museum/

sâmbătă, 13 aprilie 2013

TIMBRUL DE MEDIU

Timbrul de mediu, contestat în instanță. Tot mai mulți șoferi dau în judecată statul român

Nici n-a intrat bine în vigoare că e deja contestat în instanţă. Tot mai mulţi şoferi au dat în judecată statul român şi cer să le fie restituiţi banii plătiţi pentru timbrul de mediu. În paralel, peste 11.000 de oameni au semnat o petiţie online de schimbare a legii care îi obligă să plătească noua taxă. 
Avocaţii spun că românii care cer banii înapoi în instanţă pe timbrul de mediu au toate şansele să-i primească. Numai la Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate deja peste o sută de cereri de restituire a banilor plătiţi pe timbrul de mediu. 
Şoferii nemulţumiţi de timbrul de mediu s-au unit pe internet, unde a fost lansată o petiţie de schimbare a legii. În două săptămâni s-au strâns 11.000 de semnături. Odată strânse 100.000 de semnături online, proiectul de lege poate ajunge pe masa parlamentarilor. 
Statul român are de achitat deja sume importante în urma a 300.000 de decizii definitive ale instanţei pronunţate în favoarea celor care au solicitat restituirea vechii taxe de poluare. 
CALCULATOR TIMBRU DE MEDIU 2013: Într-un document elaborat de Ministerul Mediului se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Fiscul va calcula suma reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule şi va emite decizia privind stabilirea sumei în cel mult două zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete, iar pentru autovehiculele în leasing termenul este de maxim cinci zile, potrivit unui proiect de ordin al ANAF, informează Mediafax.
Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului. Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj). CALCULATORUL OFICIAL e DISPONIBIL AICI.

Conform Ordonanţei de Urgenţă privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, în noua formulă de calcul, timbrul de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3. 
Pe de altă parte, pentru maşinile cu motorizări non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual. 

Timbrul de mediu 2013se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 şi Euro 3 formula de calcul ia în proporţie de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 şi Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică. 
Pe de altă parte, taxa creşte pentru maşinile Euro 3 şi Euro 4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, 'emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul maşinilor pe motorină'. 

Practic, în calculul taxei se va ţine cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcţie de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanţei. 

Un element de noutate adus de ordonanţa adoptată de Guvern în data de 19 februarie este că persoanele care doresc să cumpere maşini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro. 

Totodată, vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi a persoanelor cu handicap, Forţelor Armate, Poliţiei, Jandarmeriei, forţelor de securitate ale statului. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme. 

Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare. 

Începând tot din 15 martie 2013, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/ va fi disponibil calculatorul care va ajuta şoferii să afle valoarea timbrului de mediu. 

Potrivit ministrul Mediului, pentru acest an, sunt estimate încasări din timbrul de mediu mai mari cu 100 milioane de lei comparativ cu anul 2012, în timp ce valoarea sumelor ce trebuie restituite celor care au achitat taxa auto va fi de 400 milioane

TIMBRU DE MEDIU 2013: Cum se plăteşte după marca de maşini
Potrivit noului sistem de taxare, în cazul unui automobil Volkswagen Polo, cu motorizare de 1,5 cmc, diesel, Euro 3, fabricat în 2001, timbrul de mediu va fi de 576 euro, iar pentru acelaşi automobil, fabricat în 2000, cu aceeaşi motorizare şi nivel de poluare, dar pe benzină, timbrul va fi de 425 euro.
Pentru un autoturism Polo nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, timbrul de mediu pentru benzină va fi de 60 euro, iar pentru motorină de 36 euro.
Pentru un Ford Fiesta , fabricat din 2003, cu nivel de poluare Euro 3 şi motor de 1,4 cmc, timbrul de mediu va fi pentru diesel de 823 euro, iar pentru benzină de 933 euro.
În cazul unui Logan Sandero nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, pe benzină se va plăti un timbru de mediu în valoare de 109 euro, iar pentru un autovehicul de acelaşi tip, dar cu motrină şi motor de 75 CP se va plăti un timbru de 52 euro.
Pentru un automobil Dacia Duster nou, cu motor de 1,6 cmc, pe benzină, timbrul de mediu va fi de 269 euro, iar pentru unul cu motor diesel de 110 CP, timbrul va fi în valoare de 119 euro.
De la plata timbrului de mediu vor fi exceptate autovehiculele misiunilor diplomatice, persoanelor cu dizabilităţi, forţelor armate, forţelor de securitate a statului, jandarmeriei, poliţiei, ambulanţele, autovehiculele hibride şi electrice, cele istorice sau destinate competiţiilor sportive, precum şi cele donate autorităţilor statului cu titlu gratuit.
Sunt scutite, de asemenea, autovehiculele dobândite prin moştenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii.
Ministrul Mediului preciza că instituţiile administraţiei publice vor trebui să plătească noul timbru de mediu pentru autovehiculele din parcul propriu, nemaifiind scutite de la această taxă.
Sursa: www.realitatea.net11.04.2013

luni, 8 aprilie 2013

LIMBA LATINA SE TRAGE DIN CEA ROMANA SI NU INVERS

Omul care a avut acces la documente secrete din biblioteca Vaticanului: "Limba latină se trage din cea română, nu invers"


Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai. El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum!
Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea (foto), unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină - n.r.)”. Această declaraţie o puteţi vedea pe internet, la adresa www.youtube.com/watch, minutele 52.30 - 53.11.
România, Grădina Maicii Domnului
Cu alte cuvinte, teoria conform căreia romanii au cucerit o parte din Dacia, iar dacii, inclusiv cei din teritoriile necucerite de Roma, şi-au abandonat limba strămoşilor lor şi au început să vorbească latina e falsă. Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori: vorbeau deja limba din care se născuse chiar latina. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, ar rezulta că şi romanii ar fi fost neam tracic. Menţionăm că Miceal Ledwith este o personalitate irlandeză care nu are interese personale în România. De asemenea, reamintim că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”. În această ordine de idei, se pune întrebarea: ce ştiu cei de la Vatican despre noi, iar noi habar nu avem?

Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot daci

Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci, iar teoria latinizării făcute de Imperiul Roman este falsă.
Studiul, realizat de dr. Georgeta Cardoş (foto), specialist în genetică, cu sprijinul Universităţii din Hamburg, Germania, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă. Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.