Emil Constantinescu dezvăluie MOMENTUL CRITIC al mandatului său.

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a vorbit, la Interviurile gândul , despre momentul critic al mandatului său, şi anume decizia, în 1999, de a interzice survolarea teritoriului României de către avioane de luptă ruseşti, aflate în drum spre Kosovo. Datorită acestei interdicţii, a fost evitat un conflict direct între armatele americană şi rusă, însă Constantinescu a admis că, dacă deznodământul ar fi fost altul, ar fi ajuns să fie considerat un "criminal".
"Am fost nevoit să iau cea mai grea decizie; şi am făcut-o singur"
• "Dacă ruşii ar fi ripostat şi totul se termina prost, aş fi fost considerat criminal ori eram linşat"
• "Ruşii au trecut prin ţară când au vrut, pe unde au vrut şi au stat cât au vrut. A fost prima dată când li s-a spus <>"
Partea întâi a interviului, pe larg:
- Care a fost cea mai dificilă decizie pe care aţi luat-o în calitate de preşedinte?
Decizia cea mai riscantă pe care am luat-o, ca preşedinte, a fost aceea de a întrerupe survolul teritoriului românesc de către avioane ruseşti. Astăzi se acceptă - apare inclusiv în memorile lui Madeleine Albright -, că am evitat astfel cea mai gravă confruntare pe teren, între americani şi ruşi, la Priştina în Kosovo. Ea nu s-a produs datorită acestui fapt.
- Este cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luaţi?
A fost, pentru că... Am luat-o singur. Am dat ordin generalului Degeratu, inclusiv de a garda cu avioane aeronava rusească. A reuşit. Dar ar fi putut să nu reuşească; să fie un eşec. Am dat ordin ministrului Pleşu să transmită asta ministrului de Externe, iar generalului Degeratu, Şefului Statului Major al Armatei Ruse. Contextul era foarte dificil şi, ulterior, s-a discutat mult despre asta. Nu mi-a cerut-o nimeni. Nici Madeleine Albright nu a îndrăznit. Doar într-o tatonare a pus problema regulilor - "Ce se întâmplă dacă ruşii nu respectă regulile?!". Am spus atunci că nici ei nu le-au respectat în Kosovo, de ce să le cerem ruşilor să le respecte?
Vă amintesc că, doar cu două săptămâni înainte, căzuse o rachetă americană pe un bloc, din fericire nelocuit, de la marginea Sofiei. M-a sunat Stoianov cu vocea tremurândă... Vă imaginaţi dacă acolo ar fi fost oameni.
Al doilea avion era în Ucraina în drum spre noi. Primul ar fi putut să ne ironizeze, să nu ne ia în seamă, să treacă peste ordin. Ar fi putut să nu respecte nimic ori să facă să cadă, din greşeală, o bombă. Sau să considere că are de-a face cu o agresiune, şi să doboare unul din avioanele noastre. În acea situaţie aş fi fost de neuitat în istoria României - eram considerat criminal sau linşat.
Am ţinut cont în luarea acestei decizii nu numai de România actuală, ci de întreaga istorie a neamului românesc, în care ruşii au trecut prin ţară când au vrut, pe unde au vrut şi au stat cât au vrut. A fost prima dată când li s-a spus "nu" şi au respectat decizia. Mai târziu, în faţa întregii prese, primul-ministru al Rusiei, Stepaşin - fost şef al KGB -, a venit în biroul meu şi şi-a cerut scuze. Despre această scenă, în mod ciudat, nimeni nu a dorit să scrie. Pentru că, atunci, orice aş fi făcut, existau asemenea campanii halucinante împotriva mea, bine instrumentate inclusiv de oamenii KGB din presă - se ştie că aceştia au existat.
Istoria rămâne, pentru că destinul a fost aşa, iar răspunsul, pozitiv. Sigur, dacă analizăm, nu a fost întâmplător. Eram în 1999 şi schimbasem total orientarea României faţă de Rusia, dar fără să-i jignesc. Am construit în acel context o relaţie personală cu Boris Elţin, prin preşedintele Lucinski, căruia îi datorăm enorm. A fost cel mai bun ambasador, şi a jucat un rol excepţional în această relaţie.

Sursa: www.gandul.info- 25.03.2012