Inainte
de sosirea iernii, de Sfantul Dumitru, locuitorii din satele
Sirnea, Fundata si Moieciu, fac "Focul lui Sumedru", sarbatoare la care
participa copiii satului, dar si adultii. Copiii, ]mbracati in portul
popular specific locului, fac un foc mare si joaca dansuri sacre in
jurul lui.
Cei mai curajosi isi iau avant si sar prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor si oierilor.
Focul
se face pe dealuri, in general in partea cea mai inalta a zonei si
poate fi vazut de la mari distante, oferind un spectacol unic.
Localnicii indeamna pe toata lumea, prin strigaturi, "Hai la Focul lui
Sumedru!". Focul lui Sumedru este o sarbatoare cu un pronuntat caracter
funerar. Radacinile acestui obicei sunt precrestine si se regasesc in
celebrarea mortii si renasterii, prin incinerare. Astazi, elementelor
precresstine li se adauga cele crestine, prin citirea in biserica a
Acatistului Sfantului Dimitrie si prin insasi atribuirea numelui
Sfantului Mucenic zeitatii sacrificate. Semnificatia Focului lui Sumedru
este aceea a unui scenariu al mortii si renasterii anuale a unei
divinitati fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violenta a
zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure,
urmata de renasterea acestuia prin incinerare, in noaptea de 25 - 26
octombrie. Focul are aici rol purificator si regenerator. Cenusa,
carbunii aprinsi si alte resturi din rugul funerar sunt luate de sateni
pentru a fertiliza gradinile si livezile.
Cine
sare peste foc va fi sanatos si se va casatori in acel an. Daca este
belsug de gutui si nuci, iarna va fi grea. Tot acum, se fac pomeni
pentru morti.
Pe 26 ocotmbrie, daca e luna noua, va fi iarna scurta si usoara.
Daca
e inorat, vant sau ploua, vor fi zapezi mari, ger si iarna lunga.
Pentru a afla cum va fi vremea, ciobanii pun dulama intre oi. Daca se
culca pe ea o oaie neagra, iarna va fi usoara.
Se
termina semanatul usturoiului, se tund coamele cailor, ca sa aiba par
frumos. Pe 27 octombrie, de Cuviosul Dimitrie cel Nou, din Basarabi, se
tine Poitra lui Sumedru, cand se desfac stanile.
Traditia este legata de sarbatorirea Sfantului mucenic Dimitrie,
Izvoratorul de mir - protectorul orasului Topoloveni. Imparatul
Maximilian l-a prins si l-a pus in temnita pe Dimitrie pentru ca
marturisea dreapta credinta. Un tanar crestin, Nestor, mergand la
Sfantul Dimitrie in temnita, ii zise sa se roage pentru el fiidca vrea
sa se lupte cu Lie, un om puternic din cetate.Luand binecuvantarea lui
Dimitrie, Nestor l-a omorat pe Lie. Afland ca Sfantul Dimitrie a
indemnat la aceasta pe Nestor, maniindu-se, imparatul a trimis ostasi si
le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul in temnita.
Facandu-se aceasta, indata marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile
lui Dumnezeu, facand dupa moartea sa multe minuni si tamaduitoare
tamaduiri. Din porunca Imparatului, s-a taiatapoi si capul Sfantului
Nestor.
Tradiatia este specifica zonei muscelului si branului, unica in tara. Dupa ce
focul este aprins, intr-o explozie de bucurie, copiii striga : Hai la
focul lui Sumedru, ca a prins Dumitru iedu !!sursa ; Romania turistica .ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu