Maimutele indignate

                                   Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,

                Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
                A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !
                Tot circulă o vorbă , deloc adevărată
                Că omul ar descinde din buna noastră rasă .
                Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !
                Şi , zău , savantul Darwin , tot neamul ni-l jigneşte
                 

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !

                Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?
                Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?
                Am inventat , noi , cipuri şi alte drăcării ?
                Însemne sataniste , otrăvuri , şmecherii ?
                văzut-aţi pe vreunul , retras în jungla deasă ,
                Ca să scornească arma distrugerii în masă ?

                Tot ce lăsăm în urmă , când mai sărbătorim ,
                E biodegradabil . Natura o-ngrijim .
                Iar omul otrăveşte , în fiecare zi ,
                Păduri , câmpii şi ape , şi zările-azurii . . .
                

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,

                Şi , orişice s-ar zice , nu suntem troglodiţi !
                Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
                Drogaţi , lacomi de sânge sau homosexuali ,
                Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?
                În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
                Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
                Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasă . . .

 

 

                Cât am bătut eu jungla , scuzaţi , n-am observat
                În obştea maimuţească vreun cocotier privat .
                Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
                Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
                În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
                Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,
                Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,
                De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .
                                                                 

 

 

 

             Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană ,
          Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .
          Pe când , priviţi La oameni , ferească Domnul sfânt ,

           Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,

          Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,
          Nebuni după putere şi după bunăstare !
          De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,
          Contează doar averea şi înmulţirea ei .
          Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,
          O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .
          La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ură
          Sunt legi de referinţă , a doua lui natură .
          Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,
          N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

 

 

                Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :
                La noi nu se întâmplă război religios ,
                Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,
                Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,
                Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,
                Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

                E-ADEVĂRAT CĂ OMUL , ACEST BIPED, GUNOI ,
                ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI !

                                                                                                             Autor: George Uba