Translate

marți, 26 iunie 2012

Vanghelie se propune premier: "Eu nu pot fi acuzat de plagiat"


vanghelie-se-vrea-premierPrimarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a avut o ieşire la Realitatea TV în care a anunţat că vrea să devină premierul României. “Eu am conştiinţa curată, nu veţi găsi la mine nici o lucrare de doctorat plagiată”. 
Vanghelie a precizat că, din punctul său de vedere, este clar că şcoala prea multă corupe oameni. “Aţi văzut vreun om fără Bacalaureatul luat să fie acuzat de plagiat? Nu, că e cinstit. Abia ce ajunge la facultate, mediul şi colectivul îl distrug, se dedă la tot felul de infracţiuni”. 

Primarul a mai povestit cum, la el în sector, crescând în condiţii vitrege, în sărăcie, a avut prieteni din copilărie care au ajuns la facultate. “Erau tineri, ce ştiau, a fost un moment de rătăcire. Da' aşa-i statul, nemilos cu ăştia mici, le-a dat din prima 4-5 ani de facultate obligatorie. Am avut un prieten, om cumsecade, cu frica de Dumnezeu, odată a făcut o greşeală mică şi a trebuit să ispăşească 6 ani de facultate, la medicină. Când a ieşit de-acolo nu mai era om, era ditai şpăgarul”.
Vanghelie a mai spus că, în cazul în care va fi numit prim-ministru în CV-ul lui nu vor fi găsite nici măcar greşeli gramaticale grave. “Câte erori poţi găsi pe o foaie albă pe care e scris doar numele meu?”, a comentat edilul. 
Comentarii;
BoxeriAlbi 20-06-2012 18:25
Scormonind internetul pentru a afla cartea favorita a lu domnu Marean, am gasit pe blogul personal un topic in care, domnu Marean dezvaluia ca in copilarie ii placea sa scrie poezii pe care dorea sa le publice in almanahe, insa a fost dezamagit ca desi trimisese o gramada de poezii catre redactie niciuna nu a fost publicata.La insistentele userilor care au postat pe forum, Marean a facut publica prima lui poezie, prima in care si-a simtit vocatia.Iata poezia:
"Doua ochi "
Pe un lac de ape,
Doua ochi clipeste
Ce sa este oare?
Este doua peshte.
+6 # Sergiu 20-06-2012 10:23
Cica Marean si-a luat domeniu online "eVanghelie" se cheama. "Este cel mai nou domeniu luat de mine... am mai luat si alte domenii pana acum insa asta e primul...aaa... cum se zice... onail... onlain... asa, multumesc. Cat am platit pe el? Am zis ca l-am luat, nu l-am cumparat... ce nu intelegi? hai ca nu mai am timp, ma asteapta Uoana"
sursa ; Times New Roman

sâmbătă, 16 iunie 2012

Cum le-a furat TVR sportul românilor


Televiziunea Română şi-a lăsat telespectatorii fără o parte din cele mai importante competiţii sportive, pentru că le-a cedat postului Dolce Sport. „Adevărul“ vă prezintă culisele acestei afaceri.
Pentru prima dată în 20 de ani, Televiziunea Naţională îi privează pe români de cele mai importante întreceri sportive. Asta pentru că TVR a decis să sublicenţieze către o televiziune, cu o acoperire redusă, ce aparţine unui operator de cablu privat, transmiterea unor competiţii importante. Astfel, plătitorii de taxă TV, din care se finanţează serviciul public al Televiziunii Române, nu vor mai putea vedea meciuri importante de la Campionatul European de Fotbal din 2012, de la Jocurile Olimpice din Londra sau de la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014.
De la finu' pentru naşu'
Povestea mariajului dintre TVR şi Dolce începe în 2010. La finalul lunii iunie, în fruntea televiziunii din Pangrati ajungea Alexandru Lăzescu. La două luni, Cosmin Cernat îşi încheia pribegia la Kanal D, unde ajunsese odată cu drepturile difuzării Ligii I, câştigate de turci cu scandal, în 2007, şi se întorcea la TVR. Acolo, a găsit-o pe Daniela Enăchescu, naşa sa şi soţia lui Vlad Enăchescu, pe poziţia de producător al UEFA Champions League şi al Jocurilor Olimpice din Londra.
Tot în august 2010, Vlad Enăchescu, naşul lui Cernat, trecea de la Telesport la conducerea nou-lansatei Dolce Sport. Apoi, pe 22 noiembrie 2010, Cernat devenea şef peste Departamentul Sport al TVR, în urma câştigării concursului pentru acel post. Prompt, a doua zi, Enăchescu trimitea o ofertă de 9 milioane de euro, „în atenţia lui Dan Radu, consilier al preşedintelui Alexandru Lăzescu". „Oferta neangajantă" venea pentru drepturi de retransmisie a 12 competiţii sportive (printre care Campionatul European de Fotbal, Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial de Fotbal din 2016), plătite în funcţie de importanţă.
„Folosind experienţa contractului trecut, intenţionăm să transmitem în direct cele mai importante şi interesante evenimente din cadrul Jocurilor Olimpice. Pentru competiţiile la care sunt calificaţi sportivi români, precum şi pentru toate celelalte evenimente transmise în direct de TVR, va avea loc o transmisiune simultană pe unul dintre canalele TVR şi unul dintre canalele Dolce", scria în oferta Dolce Sport, intrată în posesia „Adevărul". Condiţiile erau similare pentru majoritatea competiţilor, doar preţurile erau diferite.
Pentru Jocurile Olimpice de la Londra, Dolce oferea 1,75 milioane de euro, pentru Campionatul Mondial din Brazilia - 1,75 milioane de euro şi pentru transmisii din Champions League 2011/2012 - 3 milioane de euro. Dolce Sport voia şi Cupa Confederaţiilor din Brazilia cu 250.000 de euro, în parteneriat cu TVR sau cu 500.000 de euro, dacă ar fi avut exclusivitate.
Pentru transmisiuni de la campionatele de handbal feminin din 2012, Dolce Sport oferea 100.000 de euro.  Exclusivitatea la patinaj artistic costa 100.000 de euro, iar Campionatul European de Atletism din 2012 costa doar 10.000 de euro. Deci, naşul Enăchescu a venit cu o propunere de colaborare cu Departamentul de sport al TVR, condus de finul Cernat. De altfel, prietenia dintre Vlad Enăchescu şi Cosmin Cernat este una mai veche. Acum cinci ani, pe vremea când drepturile pentru Liga I erau la Telesport, cele mai importante meciuri erau împărţite anual între principalele televiziuni.
Când Kanal D a intrat pe piaţă, în 2007, a luat de sub nasul TVR (care nu plătise, în mod suspect, banii la timp) cele două opţiuni (prima şi a treia) din Liga I, pe care Televiziunea Naţională le deţinea. Tot atunci, turcii de la Dogan Media au luat şi câţiva oameni din departamentul de sport al televiziunii publice, în frunte cu Cernat. În acea perioadă, Vlad Enăchescu ocupa poziţia de şef al departamentului de sport la TVR.
Lăzescu, „salvatorul"
Aşadar, după ce TVR a „scăpat de meciurile din Liga I, cinci ani mai târziu a venit rândul competiţiilor sportive de anvergură. Într-o zi de decembrie din 2011, preşedintele Televiziunii Române, Alexandru Lăzescu, intra triumfal în sala unde se afla Consiliul de Administraţie al TVR şi oferea o soluţie pentru salvarea televiziunii: 1,5 milioane de euro şi meciuri din „Liga lui Mitică", contra cedării Europeanului de Fotbal către Dolce Sport.
Cu toate că Lăzescu a refuzat să prezinte contractul Consiliului de Administraţie, majoritatea membrilor acestuia l-au votat. La câteva luni după semnarea contractului cu Dolce Sport, mai precis la 1 aprilie 2012, Daniela Enăchescu (soţia lui Vlad Enăchescu) promova drept Coordonator Emisiuni şi Transmisiuni Sportive, un post-cheie în TVR.
Conducerea postului public de televiziune spune că sublicenţierea este o măsură binevenită. Totodată, cei din TVR susţin că românii pot vedea meciurile transmise pe Dolce Sport, în reluare pe TVR şi pe site-ul postului, care însă funcţionează cu sincope majore.
Surse din piaţa media susţin că, pentru difuzarea Campionatului European de Fotbal, TVR ar fi plătit 9 milioane de euro. Cam cât oferea Dolce pentru European, Mondial, Jocuri Olimpice şi alte opt competiţii importante.
„Adevărul" a adresat postului public mai multe întrebări privind contractul dintre TVR şi Dolce, dar nu a primit niciun răspuns. Când am reuşit să-l contactăm pe Alexandru Lăzescu, acesta ne-a trimis la Cosmin Cernat. Am insistat, dar fostul şef al TVR ne-a spus că se află într-o întâlnire şi „nu este politicos" s-o întrerupă.
A rămas să ne auzim după câteva ore, dar nu a mai fost de găsit. Cosmin Cernat a spus că, deocamdată, nu comentează. Reprezentanţii Romtelecom au răspuns că „preţul plătit pentru preluarea meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal 2012 a fost unul corect, în concordanţă cu condiţiile şi practica de pe piaţă şi ţinând cont de reglementările în vigoare ale UEFA, EBU şi ale altor foruri". La întrebările privind detaliile achiziţiilor nu ne-au oferit răspuns, pe motivul confidenţialităţii.
Băsescu vrea o televiziune publică nouă
Traian Băsescu a vorbit, ieri, la Cotroceni despre problemele Televiziunii Române. Preşedintele a spus că în postul public sunt afaceri de familie şi afaceri inter-trusturi şi că ar fi necesar ca TVR să fie „desfiinţată şi reînfiinţată". Totodată, a afirmat că şi-ar dori să vadă Campionatul European, Campionatul Mondial şi Jocurile Olimpice integral la TVR.

9 milioane de euro valora oferta iniţială trimisă de Dolce către TVR.


Coincidenţe suspecte


- 29 iunie 2010 - Alexandru Lăzescu devine preşedinte-director general al TVR

- 30 august 2010 - Cosmin Cernat ajunge la TVR ca şef de proiect pe Champions League şi pe meciurile echipei naţionale
- 13 august 2010 - se lansează Dolce Sport, cu Vlad Enăchescu director
- 22 noiembrie 2010 - Cernat devine director al Departamentului Sport din TVR
- 23 noiembrie 2010 - Vlad Enăchescu trimite TVR oferta de sublicenţiere a mai multor competiţii sportive
- 1 aprilie 2012 - Daniela Enăchescu devine Coordonator Emisiuni şi Transmisiuni Sportive

Comentariu:Va trebui să publice contractele
Cătălin Tolontan redactor-şef GSP

Marea şi unica discuţie care cred că trebuie purtată pentru a rezolva problemele Televiziunii şi Radioului Public din România este legată de suma enormă pe care aceştia o consumă în fiecare an.


Potrivit rapoartelor de activitate pe 2011, ele au cheltuit împreună aproape 280 de milioane de euro, asta fără a socoti datoriile acumulate de TVR. În condiţiile acestea, să nu dai competiţiile integral, deşi ai luat banii de la abonaţi pentru acest lucru, şi să cheltuieşti, cu datorii cu tot, peste 30 de milioane de euro şi să faci din asta o rutină este de neînţeles în condiţiile în care, de exemplu, statul român a încasat într-o lună din impozitul pe profit al companiilor din România, în medie, mai puţin de 300 de milioane de euro.

 De altfel, cazurile europene sunt clare. Atât în Germania, cât şi în Austria, televiziunile de stat au fost obligate să declare toate condiţiile financiare ale acestor contracte de sublicenţiere pentru competiţiile sportive tocmai pentru că primesc bani şi din abonamente şi direct din buget. Mai devreme sau mai târziu, TVR va trebui să facă acelaşi lucru, chiar dacă acum invocă un contract confidenţial.
Comentariu:Interesul public, problema reală a TVR
Iulian Comănescu analist media

Contractul cu Dolce nu poate fi judecat decât dacă ştim toate detaliile. Aşa că mă voi referi numai la principii. Principial, este logic ca o instituţie cu probleme financiare ca TVR să caute o alianţă cu un jucător privat pentru o operaţiune costisitoare, dar rămâne să vedem dacă este vorba de un contract echitabil sau nu. Ce s-a spus până acum e mai degrabă praf în ochi.


Şi nu pot să nu observ cum opinia publică este bombardată cu poveşti despre meciurile de fotbal, de parcă despre asta ar fi vorba. Am înţeles, vrem capul lui Lăzescu şi simplul telespectator asta înţelege din toată treaba, că Lăzescu nu i-a dat meciuri, deci e rău.


Dar problema reală a TVR e alta: interesul public şi faptul că ar trebui să dea tonul pe piaţă cu producţii de foarte bună calitate, aşa cum fac BBC, ARD, televiziunea publică din Spania.


De ce nu vorbim despre dezastrul numit „Întrecerea anilor"? Sau despre aiurelile care s-au făcut la „Telejurnal", care i-au mâncat lui Mircea Radu şi ceea ce-i mai rămăsese din imagine? Discuţia despre fotbal îmi seamănă a împărat nou care promite pâine şi circ şi îl acuză pe cel vechi că nu a dat circ.

Comentariu: TVR, eterna povară financiară

Petre Barbu senior-editor Forbes

Afacerea TVR – Dolce Sport privind transmisia meciurilor de la Euro 2012 îmi aminteşte de ceva similar petrecut în anul 2003, când televiziunea publică era condusă de Valentin Nicolau, preşedintele pus acolo ca să-i lustruiască imaginea premierului Adrian Năstase. În acea vremea, TVR a participat la o licitaţie internaţională pentru obţinerea drepturilor de difuzare pentru România a unui pachet consistent de filme de la Universal. TVR a câştigat pachetul în valoare de milioane bune de dolari în faţa lui Pro TV, stârnind mânia lui Adrian Sârbu. Dar  ce-a făcut TVR cu pachetul de filme? A sublicenţiat blockbusterele (filmele de mare audienţă) din pachet postului Antenei 1. O prevedere importantă era ca Antena 1 să difuzeze în premieră pentru România acele filme şi abia apoi TVR, care era titularul, să le transmită. 


Şi atunci, în 2003, nimeni nu s-a inflamat pentru această afacere pe banii TVR de care a profitat şi un post privat, Antena 1. Nici presa, care era ţinută cu piciorul pe grumaz de PSD, şi nici „opinia publică” care habar nu avea de acest deal, din cauza presei, care nu avea curajul s-o informeze. Sigur, mi se va reproşa că fotbalul european din 2012 nu se compară cu un biet pachet de filme în valoare de câteva milioane de dolari antamat în 2003! Să mai amintesc doar un amănunt: când a fost debarcat de la TVR, în 2005, Valentin Nicolau a fost angajat (s-a refugiat) la grupul de media a lui Dan Voiculescu. (O fi fost răsplata pentru „serviciile” aduse? Dar să nu fiu răutăcios!)
În 2005, TVR se afla într-o situaţie foarte bună. Acum, se află într-o situaţie financiară dramatică. Nu este vina unui singur om. Este vina exclusivă a politicienilor care au transformat TVR într-un vehicul de promovare a intereselor. Puţin le pasă politicienilor, fie că sunt de la PDL sau USL, de acest serviciu public. O televiziune publică ce aşteaptă acum cu sufletul la gură să i se şteargă datoriile imense de către Guvernul Ponta este mai uşor de controlat de către actuala putere. Şantajul este evident. 
Eu aş fi mai inflamat dacă TVR va fi iertată de datorii de către noii guvernanţi decât această afacere cu Dolce. Pentru că nu mai vreau să se astupe din banii mei găurile făcute de interesele politicienilor. În fond, un program scump aşa cum este Euro 2012, dar care nu-i aduce TVR venituri pe măsură, nu este mai firesc să fie vândut altor televiziuni, ca să mai cârpească ceva din buget? Singurul reproş care i l-aş face TVR în această afacere cu Dolce Sport este că nu a scos la licitaţie sublicenţierea pe piaţă. Cât despre cei care strigă din rărunchi că Euro 2012 este un program de interes public, ar fi înţelept să se facă o cercetare pentru a afla dacă acest „interes” îl manifestă gospodinele din Sălăjan şi pensionarele din Tecuci... Aceleaşi proteste au fost şi cu Liga 1, când a fost preluată în 2009 de reţeaua RCS&RDS.
Să nu confundăm „interesul public” cu durerile de cap ale unor microbişti care, din întâmplare, sunt şi lideri de opinie cu vizibilitate pe televiziuni!   
 
Sursa: www.adevarul.ro14.06.2012

duminică, 10 iunie 2012

FASCINANT: Internetul este mai "bătrân" decât CREZI


Internetul, cel puţin ca şi concept, a fost inventat acum aproape 80 de ani de către un belgian pe numele său Paul Otlet, scrie huffingtonpost.com
A fost internetul inventat în 1934 sau nu? Aceasta a fost una dintre temele de discuţie la World Science Festival, care a avut loc săptămâna trecută în New York.
La discuţii a participat şi Vinton Cerf care este recunoscut ca fiind unul din “Părinţii  Internetului,” titlu pe care îl împarte cu omul de ştiinţă american Bob Kahn. Cei doi au efectuat cercetări asupra protocoalelor de interconectare a rețelelor bazate pe pachete și a proiectat suita de protocoale TCP/IP. Ambii au ucrat la proiectul ARPAnet în anii 60 şi munca lor a dus la ceea ce este Internetul astăzi.

 Alex Wright de la The New York Times a amintit publicului că ideeile care au dus la crearea internetului sunt mult mai vechi. Acesta a spus că în 1934 Paul Otlet, un renumit academician şi vizionar belegian, şi-a imaginat organizarea cunoaşterii într-o reţea extinsă de colecţii de documente.
În viziunea lui Otlet, oamenii se foloseau de telefon pentru a cere informaţii unei librarii imense, aşa cum este Google astăzi. Cei care lucrau în librarie ar fi scos informaţiile necesare din cărţi şi le-ar fi trimis sub forma unor semnale TV către cei interesaţi. El folosea termenul de cărţi televizate. Belgianul mai sugera împărţirea ecranului TV  în mai multe secţiuni pentru a afişa mai multe cărţi, aşa cum sunt tab-urile din browsere în prezent.
Otlet şi-a imaginat că o combinaţie între telefon şi ecran va înlocui cărţile tradiţionale, fiind un precursor al cititoarelor digitale de azi - Kindle, iPad, Samsung Galaxy.

Ideea sa de bază, folosirea telefonului şi TV-ului nu este atât de absurdă, în prezent majoritatea utilizatorilor primind internet de la operatorii de telefonie şi cablu.

Sursa: www.capital.ro09.06.2012

"Molecula minune" din paharul de bere


Berea conţine o moleculă „minune” care ar putea lupta împotriva obezităţii, preveni diabetul şi ar putea ajuta la creşterea masei musculare. Aceasta este concluzia la care au ajuns savanţii de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne, Elveţia. Experţii susţin că aceaşi substanţă „miraculoasă”, despre care se spune că ar putea prelungi viaţa, se găseşte şi în lapte, notează Daily Mail.
„Nicotinamida riboside (NR), substanţa ‘minune’ care se găseşte atât în lapte cât şi în bere, joacă un rol important în prevenirea obezităţii”, spune Johnan Auwerx, coordonatorul cercetării.
Pentru a ajunge la această savanţii au testat în laborator substanţa NR pe un grup de cobai, care au fost împărţiţi în două categorii: unii primit nicotinamida riboside, în timp ce celorlalţi şoareci nu li s-a administrat această substanţă. Ambele categorii de cobai urmau aceaşi dietă, respectiv una bogată în grăsimi. La finalul experimentului, care a durat 10 săptămâni, s-a constatat că animelele cărora li se administra NR s-au îngrăşat cu 60% mai puţin decât cei care nu au primit această substanţă. În plus, analizele au mai arătat că şoarecii cărora li se administra nicotinamida riboside nu prezentau niciun semn că ar dezvolta diabet, spre deosebire de animalele din cealaltă categorie.
Experţii spun că substanţa „minune” care se găseşte atât în lapte, cât şi în bere are capacitatea de a arde grăsimile, accelerând procesul de slăbire. În plus, NR ajută şi la mărirea masei musculare, după cum s-a putut observa în cazul cobailor cărora li s-a administrat această substanţă.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul „Cell Metabolism”.
Sursa: www.gandul.info- 09.06.2012

Românii au creat virusul care a speriat planeta?


Descoperirea, în urmă cu câteva săptămâni a virusului informatic Flame, a stârnit iureş la nivel înalt în toată lumea, mai ales după ce creatorii faimoaselor programe de securitate Kaspersky au numit “Flame” o adevărată armă cibernetică perfectă pentru spionajul virtual. Conform aceloraşi specialişti, România ar putea fi în spatele creării virusului ce a băgat spaima în multe guverne de pe planetă.
Recent, Eugene Kaspersky, “tatăl” uneia dintre cele mai puternice companii de software antivirus din lume, a avertizat că virusul Flame este începutul unei noi ere a cyberterorismului, mai ales că acesta a infectat servere din state “cheie” din Orientul Mijlociu. Ce face mai exact virusul? Colectează informaţii în mai multe moduri.

Peste 5.000 de calculatoare afectate

Spre exemplu, virusul scanează reţelele locale şi fură parole, caută informaţii în hard-diskurile utilizatorilor, fotografiază desktopul, accesează bluetooth-ul, foloseşte microfonul computerului pentru a înregistra conversaţii etc.
Conform ultimelor informaţii, peste 5.000 de calculatoare din Israel, Iran, Liban şi Siria au fost atacate de temutul virus despre care se spune că ar fi putut fi creat chiar de români, ţara noastră având capacitatea tehnică şi mai ales intelectuală de a pune la punct un astfel de program de spionaj virtual.
Sursa: www. libertatea.ro- 09.06.2012

vineri, 8 iunie 2012

BILDERBERG a decis: Obama nu va mai fi președintele Americii


Mai mulți martori dintre angajații unui hotel implicat în evenimentul Bilderberg 2012 au declarat pentru publicația americană The Guardian că l-au văzut la întâlnirea din Chantilly, Virginia, pe contracandidatul lui Barack Obama la alegerile pentu președinția Statelor Unite.
În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia.
Hillary şi Obama  au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush  în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.
În urmă cu patru ani, senatorul Barack Obama a participat la întâlnirea Bilderberg, exact în același hotel, scrie The Guardian, care explică faptul că participarea republicanului Mitt Romney nu ar putea fi altceva decât "încoronarea" acestuia la cea mai înaltă funcție a celui mai puternic stat din lume.
"Va urma Mitt Romney pașii pe care Clinton, Cameron și Blair i-au făcut prin participarea la întâlnirea Bilderberg pentru ca mai apoi să ajungă lideri?", se întreabă The Guardian care pune aceeași întrebare, dar un pic ironic: "A îngenuncheat Romney cu un genunchi în fața lui David Rockefeller?" (simbol al încoronării n.r). Mitt romney nu apare pe lista oficială a întâlnirii, pentru că, spun cei de la The Guardian, lista aceea e mai puțin relevantă. Astfel, nu-i vei vedea niciodată pe acea listă pe oameni cu adevărat importanți precum Mitt Romney sau Bill Gates, care a fost surprins părăsind hotelul unde a avut loc întâlnirea.

Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete


Grupul Bilderberg a luat naştere în mod oficial în 1954, prima întrunire având loc în Hotelul Bilderberg, din localitatea olandeză Oosterbeek, de unde i se trage şi numele. Proprietarul hotelului era Prinţul Bernhard de Olanda, tatăl Reginei Beatrix. Potrivit jurnalistei spaniole Cristina Martin Jimenez, care a studiat istoria şi evoluţia grupului, finanţistul Joseph H. Retinger, un evreu de origine poloneză, îi ceruse Prinţului Bernhard să îi invite pe liderii NATO şi nu numai la o dezbatere deschisă pe teme de actualitate externă. Printre cei care au răspuns atunci invitaţiei s-au numărat reprezentanţii tuturor statelor membre NATO, precum şi magnatul David Rockefeller, directorul CIA Walter Bedell Smith şi preşedintele companiei multinaţionale Unilever, Paul Rijkens. În total, 66 de participanţi. Primul preşedinte al Bilderberg a fost chiar Prinţul Bernhard, care a deţinut această funcţie până în anul 1976.
 
Ierarhia Bilderberg se structurează în trei cercuri concentrice, susţine Cristina Martin Jimenez. Cercul intern şi inaccesibil îl constituie aşa-numitul Comitet al Înţelepţilor. Este alcătuit din patru membri, dar nu se ştie decât numele unui dintre ei: americanul David Rockefeller, acum în vârstă de 96 de ani. În calitate de preşedinte, vicontele Etienne Davignon face parte din Comitetul Director, cercul intermediar, unde mai sunt reprezentate secretariatele şi trezoreriile de pe ambele maluri ale Atlanticului. Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.
Sursa: www.capital.ro08.06.2012

CE TE STRESEAZA !

lucruri aparent inofensive care te stresează la maximum

Hormonii care declanşează stresul sunt afectaţi de tot felul de lucruri aparent inofensive pe care ştiinţa abia acum a început să le ia în calcul. Iată câteva exemple!

Birourile de tipul open space pot fi un factor care declanşează stresul

Oamenii au nevoie de puţină intimitate chiar şi la locul de muncă, însă tot mai multe birouri sunt open space în aceste zile, unde fiecare poate urmări şi poate fi urmărit de colegi. Iar acest lucru este foarte stresant pe mulţi oameni.

Nu este vorba neapărat despre biroul în sine, ci despre oamenii din el şi de ceea ce ei fac, chiar dacă realizezi că eşti stresat sau nu. Ceea ce nu ştiai despre stres este că poţi fi stresat fără să ştii exact cauza. Te poate enerva tipul din spatele tău care se plimbă de colo până colo sau eşti stresat de conversaţia al cărei subiect pari că eşti însă din care nu auzi nimic, de zgomotul produs de scaunul tipului de lângă tine care scoate un zgomt enervat de fiecare dată când se mută şi de multe alte lucruri de acelaşi fel care fac parte dintr-un birou de tip open space.
Nu este de mirare că diferite studii au demonstrat că oamenii care lucrează în astfel de birouri sunt stresaţi chiar dacă ei nu conştientizează mereu acest lucru. Şi tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest tip de birou poate duce la tensiune arterială crescută, stres, conflicte. Iar dacă toate aceste lucruri se ştiu, oare de ce companiile continuă să-şi aranjeze birourile astfel? Răspunsul este simplu: costurile birourilor open space sunt cu 20% mai mici decât ale celor normale.

Stresul poate fi declanşat şi de zgomotele de fundal, chiar dacă sunt reduse

Trăim într-o lume atât de zgomotoasă încât chiar şi camera pe care tu o consideri liniştită este plină de zgomote precum cel făcut de maşinile care trec pe stradă, zgomototul făcut de luminile fluorescente, bâzâitul pc-ului etc. Toate acestea fac parte din viaţa noastră.
Te-ai obişnuit cu toate aceste zgomote, nu le mai iei în seamă, ba mai mult dacă ar dispărea peste noapte liniştea ţi s-ar părea mult prea apăsătoare. Însă prezenţa lor permanentă nu înseamnă că nu te stresează.
Un studiu realizat în Austria a scos la iveală faptul că persoanele care locuiau în apropierea unor autostrăzi aveau tensiunea ridicată, chiar dacă zgomotele produse de maşini nu erau puternice. În plus, copiii care locuiau în cartiere cu un nivel al zomotului scăzut erau mai predispuşi la stres în situaţiile solicitante.
Şi cu cât zgomotul de fundal este mai sever cu atât mai drastice sunt efectele: copiii care trăiesc lângă un aeroport sau lângă autostrăzi aglomerate au obţinut rezultate mai mici la testele de citire şi sunt mai înceţi în ceea ce priveşte dezvoltarea abilităţilor de vorbire. Hormonii stresului influenţează negativ abilităţile creierului de memorare a informaţiilor întrucât determină creierul să se focuseze pe lucrurile „mai importante” care se desfăşoară în fundal. Din punct de vedere a evoluţiei, stresul este un răspuns la pericol; dacă se apropie un lup sau un urs în pădure, nu vei supravieţui dacă continui să pictezi un tablou. Însă într-o lume în care atacurile animalelor sălbatice sunt rare, stresul face creierul să se concentreze pe lucrurile neimportante care se întâmplă în jurul nostru.
Adulţii care au fost supuşi la zgomote de fundal regulat pot prezenta simptome precum tensiune arterială ridicată, ulcere, un sistem imunitar slăbit sau tendinţă spre sinucidere.

Luminiţele din dormitor pot fi stresante

După cum este aproape imposibil să găseşti o cameră complet liniştită în lumea modernă, este aproape la fel de greu să găseşti una complet întunecată. Este adevărat că stingi lumina când mergi la culcare, însă nu poţi închide toate luminile: iluminatul public pătrunde uşor prin perdele, ledul de la PC sau TV, lumina de veghe şi exemplele pot continua. Şi da, aceste luminiţe chiar cauzează probleme.
Cercetătorii de la State University din Ohio au descoperit că persoanele care au dormit având în cameră aceste luminiţe au prezentat semne de depresie spre deosebire de persoanele care s-au odihnit într-o cameră complet întunecată.
Motivul din spatele depresiei este lipsa de melatonină, hormonul care transmite corpului că este noapte şi se poate odihni în linişte. Melatonina este secretată doar atunci când nu există lumină deloc. Iar melatonina ajută şi la îmbunătăţirea stării de spirit.
Iar dacă ai nevoie de întuneric să dormi este logic că întunericul incomplet înseamnă o calitate a somnului mai slabă. Vei dormi, însă somnul nu va fi unul profund. Iar printre efectele acestui obicei se pot număra depresia, sistem imunitar scăzut, tensiune arterială ridicată etc.

Stresul este generat şi de smartphone-uri

Smartphone-ul este cu siguranţă obiectul anului 2012, aşa cum Ipod-ul a fost în 2000 şi cocaina în 1980. Toată lumea are un smartphone şi este uşor de înţeles de ce: îţi permite să-ţi citeşti mailul chiar dacă nu eşti la birou, ai mereu agenda cu tine şi, dacă ai nevoie de o informaţie, o poţi găsi imediat pe net. Este greu de crezut cum un astfel de gadget poate genera stres. Mai degrabă ar trebui să te scape de el.
Însă… ai simţi aşa numitul „vibraţia fantomă”? Apare atunci când simţi o notificare vibrantă a smartphone-ului tău, verifici şi vezi că nimic important nu s-a întâmplat. Iar acest lucru este un factor stresat. Ţi-ai luat acest telefon pentru a-ţi uşura viaţa la birou. Însă, toţii cunoscuţii tăi ştiu de achiziţia ta. Abilitatea ta de a fi conectat atunci când eşti în maşină, acasă, la o petrecere etc, nu este tratată ca un bonus. Acum prietenii tăi se aşteaptă să profiţi de smartphone şi să fii prezent virtual oricând. Iar cercetătorii au ajuns la concluzia că nivelul stresului creşte cu fiecare verificare a emailului şi a mess-ului. Şi chiar nu vrei să faci asta, dacă de exemplu eşti cu soţia la un picnic sau eşti la petrecerea copilului tău.
Sursa: www.realitatea.net06.06.2012

vineri, 1 iunie 2012

SECRET: Grupul Bilderberg decide zilele acestea soarta Americii


Membrii grupului Bilderberg, cel mai influent şi select club din lume, se vor întâlni zilele acestea pe teritoriul Statelor Unite fapt ce alimentează teoriile privind alegerea preşedintelui american.
Grupul elitist se întâlneşte între 30 mai şi 3 iunie în SUA, în statul Virginia, la Hotelul Westfield Marriott. După fiecare întâlnire a grupului Bilderberg se întâmplă lucruri importante în lume. În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia.
 
Hillary şi Obama  au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush  în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.
Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete
Grupul Bilderberg a luat naştere în mod oficial în 1954, prima întrunire având loc în Hotelul Bilderberg, din localitatea olandeză Oosterbeek, de unde i se trage şi numele. Proprietarul hotelului era Prinţul Bernhard de Olanda, tatăl Reginei Beatrix. Potrivit jurnalistei spaniole Cristina Martin Jimenez, care a studiat istoria şi evoluţia grupului, finanţistul Joseph H. Retinger, un evreu de origine poloneză, îi ceruse Prinţului Bernhard să îi invite pe liderii NATO şi nu numai la o dezbatere deschisă pe teme de actualitate externă. Printre cei care au răspuns atunci invitaţiei s-au numărat reprezentanţii tuturor statelor membre NATO, precum şi magnatul David Rockefeller, directorul CIA Walter Bedell Smith şi preşedintele companiei multinaţionale Unilever, Paul Rijkens. În total, 66 de participanţi. Primul preşedinte al Bilderberg a fost chiar Prinţul Bernhard, care a deţinut această funcţie până în anul 1976.
Un rol important în coagularea Grupului Bilderberg l-a avut Planul Marshall. Pe lângă implicarea Statelor Unite ale Americii în reconstrucţia economică post-belică şi renaşterea capacităţii de con¬sum a clasei mijlocii europene s-a propus şi crearea Europei Occidentale a Cărbunelui şi Oţelului.
Astfel, cu doi ani înaintea primei întruniri a Grupului Bilderberg, a luat fiinţă Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Acesta a fost primul pas al mişcării de unificare a Europei, avându-l ca principal propulsor chiar pe Joseph H.Retinger.

Rockefeller, unul dintre cei mai importanţi membri
Ierarhia Bilderberg se structurează în trei cercuri concentrice, susţine Cristina Martin Jimenez. Cercul intern şi inaccesibil îl constituie aşa-numitul Comitet al Înţelepţilor. Este alcătuit din patru membri, dar nu se ştie decât numele unui dintre ei: americanul David Rockefeller, acum în vârstă de 96 de ani. În calitate de preşedinte, vicontele Etienne Davignon face parte din Comitetul Director, cercul intermediar, unde mai sunt reprezentate secretariatele şi trezoreriile de pe ambele maluri ale Atlanticului. Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.
Comitetul Director este alcătuit din 15 membri permanenţi americani şi 24 europeni, însărcinaţi cu elaborarea listei participanţilor la întrunirile anuale. Fiecare membru invită câte două personalităţi de talie internaţională: un om politic de rang înalt şi un industriaş sau un bancher şi un profesor ori jurnalist.
Pe lista finală apar puţin peste 100 de nume. Ultimul cerc este alcătuit din invitaţi ocazionali şi afiliaţi permanenţi. Participanţii ocazionali sunt numiţi "inocenţi" pentru că, "după unii critici foarte duri ai Bilderberg, aceştia lucrează pentru atingerea unor scopuri fixate în prealabil de iniţiaţi".

"Eu nu cred că suntem o clasă conducătoare globală pentru că nu cred că există aşa ceva. Pur şi simplu cred că suntem oameni influenţi interesaţi să le vorbim altor oameni influenţi", spunea vicontele belgian acum şase ani, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la întâlnirile anuale ale Grupului Bilderberg. Prima dintre acestea a avut loc acum mai bine de cinci decenii.
Sursa: www.capital.ro30.05.2012

A apărut drogul care te transformă în canibal


Bărbatul împuşcat de poliţia din Miami în timp ce devora faţa unui alt bărbat a fost identificat, iar incidentul ar putea fi rezultatul consumului unui drog de tip nou, denumit "sare de baie" sau "noul LSD", relatează CBS Miami, în pagina electronică.
Bărbatul, identificat ca Rudy Eugene, în vârstă de 31 de ani, nu ar fi avut domiciliu în momentul atacului, ultima sa adresă cunoscută fiind în North Miami. Eugene a crescut în South Florida şi a ajuns în North Miami Beach High la sfârşitul anilor '90, unde a jucat pentru echipa de fotbal a şcolii. El s-a căsătorit cu Jenny Ductant în 2005 şi a divorţat după doi ani.
Principala întrebare cu privire la acest caz este însă de ce Eugene a atacat un alt bărbat, de ce erau dezbrăcaţi şi de ce totul s-a transformat într-un act de canibalism, conform mediafax.
Preşedintele Miami Fraternal Order of Police, Armando Aguilar, crede că incidentul a fost provocat de un nou drog care a condus la alte câteva incidente similare. Doctorii de la secţia de urgenţă a Jackson Memorial Hospital au declarat că şi ei au remarcat o creştere importantă a cazurilor legate de drogul numit "sare de baie" sau "noul LSD".
În multe cazuri, explică doctorul Paul Adams de la Jackson Memorial Hospital, temperatura consumatorilor creşte extrem de mult, iar aceştia devin foarte agresivi. Unii şi-a folosit fălcile ca armă în timpul atacurilor. Adams susţine că pacienţii erau în stare de delir. "Sunt extrem de puternici, a trebuit să am grijă de un individ de 68 de kilograme despre care ai fi zis că are peste 100 de kilograme. A fost nevoie de şase ofiţeri pentru a-l imobiliza", a adăugat el.
Adams susţine că puterea neobişnuită şi violenţa pacienţilor care au consumat "sare de baie" a devenit o ameninţare pentru cei care au misiunea de a-i ajuta pe cei aflaţi sub influenţa acestui drog care, spre deosebire de LSD, este un stimulant.
Sursa: www.adevarul.ro30.05.2012