În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia.
Hillary şi Obama au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999.
În urmă cu patru ani, senatorul Barack Obama a participat la
întâlnirea Bilderberg, exact în același hotel, scrie The Guardian, care
explică faptul că participarea republicanului Mitt Romney nu ar putea
fi altceva decât "încoronarea" acestuia la cea mai înaltă funcție a
celui mai puternic stat din lume.
"Va urma Mitt Romney pașii pe care Clinton, Cameron și Blair i-au făcut prin participarea la întâlnirea Bilderberg pentru ca mai apoi să ajungă lideri?", se întreabă The Guardian care pune aceeași întrebare, dar un pic ironic: "A îngenuncheat Romney cu un genunchi în fața lui David Rockefeller?" (simbol al încoronării n.r). Mitt romney nu apare pe lista oficială a întâlnirii, pentru că, spun cei de la The Guardian, lista aceea e mai puțin relevantă. Astfel, nu-i vei vedea niciodată pe acea listă pe oameni cu adevărat importanți precum Mitt Romney sau Bill Gates, care a fost surprins părăsind hotelul unde a avut loc întâlnirea.
Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete
Grupul Bilderberg a luat naştere în mod oficial în 1954, prima întrunire având loc în Hotelul Bilderberg, din localitatea olandeză Oosterbeek, de unde i se trage şi numele. Proprietarul hotelului era Prinţul Bernhard de Olanda, tatăl Reginei Beatrix. Potrivit jurnalistei spaniole Cristina Martin Jimenez, care a studiat istoria şi evoluţia grupului, finanţistul Joseph H. Retinger, un evreu de origine poloneză, îi ceruse Prinţului Bernhard să îi invite pe liderii NATO şi nu numai la o dezbatere deschisă pe teme de actualitate externă. Printre cei care au răspuns atunci invitaţiei s-au numărat reprezentanţii tuturor statelor membre NATO, precum şi magnatul David Rockefeller, directorul CIA Walter Bedell Smith şi preşedintele companiei multinaţionale Unilever, Paul Rijkens. În total, 66 de participanţi. Primul preşedinte al Bilderberg a fost chiar Prinţul Bernhard, care a deţinut această funcţie până în anul 1976.
Ierarhia Bilderberg se structurează în trei cercuri concentrice, susţine Cristina Martin Jimenez. Cercul intern şi inaccesibil îl constituie aşa-numitul Comitet al Înţelepţilor. Este alcătuit din patru membri, dar nu se ştie decât numele unui dintre ei: americanul David Rockefeller, acum în vârstă de 96 de ani. În calitate de preşedinte, vicontele Etienne Davignon face parte din Comitetul Director, cercul intermediar, unde mai sunt reprezentate secretariatele şi trezoreriile de pe ambele maluri ale Atlanticului. Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.

Sursa: www.capital.ro – 08.06.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu