Primarul
sectorului 5, Marian Vanghelie, a avut o ieşire la Realitatea TV în
care a anunţat că vrea să devină premierul României. “Eu am conştiinţa
curată, nu veţi găsi la mine nici o lucrare de doctorat plagiată”.
Vanghelie a precizat că, din punctul său de vedere, este clar că
şcoala prea multă corupe oameni. “Aţi văzut vreun om fără Bacalaureatul
luat să fie acuzat de plagiat? Nu, că e cinstit. Abia ce ajunge la
facultate, mediul şi colectivul îl distrug, se dedă la tot felul de
infracţiuni”.
Primarul a mai povestit cum, la el în sector, crescând în condiţii vitrege, în sărăcie, a avut prieteni din copilărie care au ajuns la facultate. “Erau tineri, ce ştiau, a fost un moment de rătăcire. Da' aşa-i statul, nemilos cu ăştia mici, le-a dat din prima 4-5 ani de facultate obligatorie. Am avut un prieten, om cumsecade, cu frica de Dumnezeu, odată a făcut o greşeală mică şi a trebuit să ispăşească 6 ani de facultate, la medicină. Când a ieşit de-acolo nu mai era om, era ditai şpăgarul”.
Vanghelie a mai spus că, în cazul în care va fi numit prim-ministru în CV-ul lui nu vor fi găsite nici măcar greşeli gramaticale grave. “Câte erori poţi găsi pe o foaie albă pe care e scris doar numele meu?”, a comentat edilul.
Comentarii;
20-06-2012 18:25
Cica Marean si-a luat
domeniu online "eVanghelie" se cheama. "Este cel mai nou domeniu luat de
mine... am mai luat si alte domenii pana acum insa asta e
primul...aaa... cum se zice... onail... onlain... asa, multumesc. Cat am
platit pe el? Am zis ca l-am luat, nu l-am cumparat... ce nu intelegi?
hai ca nu mai am timp, ma asteapta Uoana"
sursa ; Times New Roman
"Doua ochi "
Pe un lac de ape,
Doua ochi clipeste
Ce sa este oare?
Este doua peshte.