Postări
12 mai 2008 – Cutremur cu magnitudinea de
7,9 grade pe scara Richter în China, provincia Sichuan. La o lună de la
catastrofă, autorităţile estimează în jur de 28.000 morţi. Dispăruţii
încă nedescoperiţi nu se mai pot afla în viaţă după atâta vreme.
Martori oculari declară că au observat lumini ciudate pe cer înainte
cu câteva minute de începerea seismului.
12 ianuarie 2010 – Cutremur cu
magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter în Haiti, epicentrul în
apropiere de capitala Port-au-Prince. Numărul total de victime
apreciat la 230.000 morţi, 300.000 răniţi și 1.000.000 de oameni
rămași fără adăpost. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, declară că
nu este vorba decât despre un test scăpat de sub control al marinei
americane. Politologul Claudia von Werlhof din cadrul Universităţii de
Politologie din Innsbruck susţine că seismul a fost provocat în mod
artificial.
11 martie 2011 – Cutremur cu magnitudinea
9,0 grade pe scara Richter în Japonia, epicentrul în regiunea
Tohoku, Oceanul Pacific. Seismul, considerat drept cel mai
puternic din istoria Japoniei, provoacă valuri tsunami
înalte de zece metri. Centrala nucleară de la Fukushima devine o
bombă cu ceas. O ipoteză șocantă circulă pe forumurile de
specialitate: Japonia nu a fost victima unei catastrofe naturale, ci
a fost atacată chiar în timpul unei proceduri ciclice de „revizie”
a reactorului, când multe dintre protocoalele de securitate erau
dezactivate. La prima vedere, totul pare un scenariu SF, dar adepţii
teoriei conspiraţiei
susţin că un astfel de atac nu ar fi o noutate. Suspecţii principali:
SUA, Rusia şi China. Arma folosită? Mult controversatul dispozitiv
HAARP.
High-Frequency Active Auroral Research Program
(Program Activ Auroral de Cercetare cu Frecvenţe Foarte Înalte),
demarat în 1992 la Institutul de Geofizică al Universităţii Alaska din
Fairbanks, este un proiect știinţific creat pentru determinarea
comportamentului ozonului, azotului și ionilor la bombardamentul
radiaţiei solare și cosmice, precum și la emisia de radiaţii de
înaltă sau joasă frecvenţă de pe Pământ. Bugetul anual recunoscut în
mod oficial este de 30 de milioane de dolari, deşi se pare că în
realitate finanţarea este mult mai mare. Titularul de proiect este
Departamentul Apărării al Statelor Unite, respectiv US Navy și US Air
Force.
Într-o zonă arctică aflată la 320 de
kilometri est de oraşul Anchorage din Alaska, Pentagonul a ridicat un
puternic transmiţător proiectat să trimită mai mult de 3.000 de megawaţi
în straturile superioare ale atmosferei.
HAARP utilizează un echipament terestru
constituit dintr-o reţea de antene. Acest sistem de antene speciale de
mare putere este descris de către unii oameni de știinţă drept „o
teribilă armă geofizică, strategică şi cosmică de energie
dirijată”, „o reeditare a proiectului Star Wars într-o formă mult
mai economică și, în acelaşi timp, mult mai periculoasă, capabil să
provoace schimbarea vremii, producând ploi torenţiale, uragane,
inundaţii și chiar cutremure”.
Într-o formulare simplificată,
dispozitivul HAARP este un radiotelescop inversat, în sensul că
antenele trimit semnale în loc să le primească. Această tehnologie
foloseşte fascicule de unde radio extrem de puternice care
încălzesc unele zone ale ionosferei pentru a le împinge în sus. Undele
electromagnetice sunt apoi reflectate către Pământ, penetrând absolut
orice, cu sau fără viaţă.
Proiectul similar european numit EISCAT,
acronim al European Incoherent Scatter Scientific Association, este
amplasat în Norvegia şi Suedia. Ţările participante sunt
Marea Britanie, Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, China și
Japonia. Rusia a dezvoltat propria bază de cercetare a
ionosferei, denumită SURA, la Vasilsurk. Numeroşi savanţi şi
experţi în armament, cât şi deputaţi ai Parlamentului European,
se arată deosebit de preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect.
Gratan Healy, expert în energie și consilier al OSCE, a dezvăluit
că este foarte
posibil să reprezinte „arma finală” ce poate duce la
sfârşitul civilizaţiei umane, mărturisind faptul că „războiul
geoclimatic a devenit o realitate”.
Richard Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff, Princeton, este mult mai categoric:
„HAARP constituie un act iresponsabil de
vandalism global. Pe lângă experimente de modificări climaterice
s-au realizat pene totale de curent și suspendarea comunicaţiilor fără
ca nimeni să fie tras la răspundere datorită secretizării totale a
operaţiunilor militare. Practic, prin programul HAARP se
experimentează manipularea vremii, uriaşe explozii în scoarţa
terestră declanşatoare de mişcări tectonice, plus utilizarea
sistemelor de comunicaţii şi de energie electrică drept arme
strategice. Nu întâmplător administraţia Bush a refuzat să semneze
Acordul de la Kyoto privind combaterea încălzirii generale a
temperaturii pe Terra.” Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville,
Carolina de
Nord, afirmă că „este foarte probabil ca asocierea dintre
emisiile de înaltă frecvenţă ale sistemului HAARP şi frecvenţele
naturale extrem de joase ale Terrei să declanşeze efecte secundare
imprevizibile cum ar fi dereglarea echilibrului ecologic sau folosirea
sa ca terorism ecologic”, remarcând faptul că „de la descoperirea
tehnicii radiofonice direcţionale se constată dispariţia coniferelor şi
a foioaselor”.
De-a lungul timpului, SUA a experimentat
diverse proiecte privind proprietăţile și utilizarea undelor
electromagnetice – Argus în 1958, Starfish în 1962, Solar Power
Satellite în 1968 și 1978, Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty
Oaks în 1986, Desert Storm în 1991, Alliate Force în 1999 – ce
aveau drept scop distrugerea comunicaţiilor inamicului folosind
ionosfera și undele electromagnetice. Dacă armata americană, în
colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska, poate demonstra că
noua tehnologie de tip HAARP este funcţională şi sigură, ambele au
de câştigat. Armata obţine un scut protector relativ ieftin, iar
universitatea se poate lăuda cu cea mai spectaculoasă
manipulare geofizică de la exploziile în atmosferă ale bombelor
nucleare.
Pe 10 decembrie 2009, o spirală albastră
ciudată şi-a făcut apariţia pe cerul Norvegiei. Unii oameni de ştiinţă
afirmă că n-a fost decât rezultatul unui experiment HAARP care a găurit
ionosfera, producând pătrunderea şi mărirea puterii de penetrare a
razelor cosmice nocive.
Sistemul HAARP se bazează pe cercetările
fizicianului Bernard J. Eastlund, care a dezvoltat studiile lui
Nikolas Tesla, autorul unei teorii conform căreia Pământul este
un conductor uriaș și sigur, dând posibilitatea organizării
sistemului de telecomunicaţii. Brevetul american al lui Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi magnetosfera Pământului, a
fost etichetat ca secret timp de un an. Prin încălzitorul ionosferic
Eastlund, radiaţia frecvenţei radio este concentrată şi
focalizată într-un punct din ionosferă, trimiţându-se astfel o
cantitate de energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte
dispozitive capabile să producă doar o milionime de Watt.
„Controlul vremii este posibil, spre exemplu, prin modificarea
tiparului vânturilor din atmosfera superioară. Pot avea loc modificări
moleculare ale atmosferei astfel încât să se obţină efecte pozitive
asupra mediului. Pe lângă schimbarea propriu-zisă a compoziţiei
moleculare a unei regiuni atmosferice, poate fi mărită concentraţia
unei anumite molecule sau a anumitor molecule. De exemplu,
concentraţiile de ozon și azot din atmosferă pot fi mărite
artificial. Încălzitorul ionosferic de mare putere ar putea controla
vremea pe principiul aflat la baza uneia dintre invenţiile lui
Nikolas Tesla și anume rezonanţa care influenţează sistemele
planetei. Dacă
sistemul HAARP ar funcţiona la capacitate deplină, s-ar putea induce
schimbarea climei unei întregi emisfere.”
Pe 25 iunie 2011, un ciudat nor rotativ
pe orizontală a fost vizibil pe o plajă din Florida, un fenomen care
apare tot mai des pe tot globul.
Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe
probleme de securitate naţională al Preşedintelui Carter, a scris și el
despre folosirea emiţătorilor de fascicule puternice de energie în
războiul geofizic şi climatic, indicând modul în care pot fi cauzate
aceste efecte. Prin adăugarea de energie în mediul nostru înconjurător
se pot obţine efecte puternice. Totuşi, omenirea a adăugat deja
mediului cantităţi substanţiale de energie electromagnetică, fără a
şti care este masa critică. Oare aceste adăugări nu au avut nici un
efect sau există o cantitate cumulativă de la care stricăciunile sunt
ireversibile? Este HAARP încă un pas al unei călătorii fără întoarcere?
Ne aflăm oare pe punctul de a ne îmbarca într-un experiment
energetic ce va
elibera alţi demoni din cutia Pandorei?
În rapoartele Congresului american se
vorbeşte despre utilizarea sistemului HAARP pentru penetrarea Pământului
prin semnale reflectate de ionosferă. Aceste semnale vor fi
folosite pentru a privi în interiorul planetei până la o
adâncime de mulţi kilometri, în scopul de a localiza depozite
de muniţii și tuneluri subterane ori zăcăminte naturale precum
petrolul. Problema constă în faptul că frecvenţa necesară pentru
radiaţiile de penetrare a Pământului se află în gama care ar
putea avea efecte profunde asupra migraţiei peştilor şi animalelor
sălbatice, migraţie ce se bazează pe câmpuri energetice neperturbate
pentru
parcurgerea traseelor fireşti. Într-un interviu recent, dr.
Elizabeth Rauscher, om de știinţă independent, cu o carieră vastă şi
impresionantă în domeniul fizicii marilor energii, afirmă despre
programul HAARP: „Se vor pompa cantităţi imense de energie într-o
configuraţie moleculară extrem de delicată ce alcătuieşte structura
multistratificată pe care o numim ionosferă”, explicând faptul că
ionosfera este predispusă la reacţii catalitice. Dacă se modifică o
mică parte, se poate produce o schimbare majoră.
Dr. Daniel Winter, fizician din
Waynesville, Carolina de Nord, susţine că este foarte probabil ca
asocierea dintre frecvenţele înalte ale sistemului HAARP şi
frecvenţele naturale extrem de joase să declanşeze efecte secundare
nebănuite. Se vorbeşte despre dezechilibre provocate deja de epoca
industrială şi atomică, în special de iradierea mediului înconjurător cu
particule mici de mare viteză comparabile „cu nişte titireze
minuscule”. Nivelul nenatural de mişcare a particulelor de energii
înalte din atmosferă şi din centurile de radiaţii care înconjoară
Pământul, numite centurile Van Allen, este răspunzător de
schimbarea vremii. Pe de altă parte, Pământul îşi descarcă
excesul de căldură şi îşi recapătă echilibrul prin
cutremure şi activitate vulcanică. „Starea energetică anormală a
Terrei şi a atmosferei sale poate fi comparată cu o baterie
de maşină supraîncărcată, cu fluxul normal de energie blocat,
rezultatul fiind puncte fierbinţi, arcuri electrice, crăpături
fizice şi turbulenţă generală generată de energia blocată ce încearcă
să iasă.”
Oamenii de știinţă lucrează de 20 de ani
la metodele războiului geoclimatic, pe care îl numesc eufemistic
„modificarea vremii”. Americanii recunosc că în timpul războiului din
Vietnam au cheltuit sume importante pentru desfăşurarea Operaţiunii
Popeye, prima aplicaţie a războiului climateric. În 1967, Pentagonul a
încercat să prelungească artificial sezonul ploilor musonice şi să
blocheze prin inundaţii de mare amploare principalul drum de
aprovizionare al forţelor comuniste din Vietnamul de Sud. Ministerul
Apărării al SUA a oferit exemple de studii de manipulare a fulgerelor şi
a uraganelor prin proiectele Skyfire şi Stormfury. S-au avut în vedere
tehnologii complicate care să producă efecte pe scară mare.
Studierea căilor de a provoca şi detecta cutremure a reprezentat în
urmă cu zeci de ani o parte din proiectul Prime Argus. Finanţarea
acestui proiect a fost acordată de Defense Advanced Research Projects
Agency, DARPA, acum cu acronimul ARPA. În 1994, aviaţia militară
americană şi-a făcut public planul Spacecast 2020 care include
controlul vremii, cu observaţia că „folosirea tehnicilor de modificare a
mediului pentru a distruge sau produce pagube unui alt stat este
interzisă“.
În 1958, consilierul şef al Casei
Albe pe teme legate de modificarea vremii, căpitanul Howard T.
Orville, a afirmat că Ministerul Apărării al SUA studiază „moduri de
manipulare a sarcinilor electrice ale Pământului şi cerului,
așadar de influenţare a vremii, prin folosirea unui fascicul
electronic pentru ionizarea sau deionizarea atmosferei deasupra unei
suprafeţe date“. În 1966, profesorul Gordon J. F. MacDonald, director
adjunct al Institutului de Geofizică şi Fizică Planetară de la
Universitatea din Los Angeles, consilier ştiinţific al
Preşedintelui Johnson, a publicat lucrări cu privire la folosirea
tehnologiilor de control al mediului în scopuri militare, făcând un
comentariu revelator: „Cheia unui război geofizic constă în
identificarea instabilităţilor mediului, astfel încât prin adăugarea
unei cantităţi mici de energie să se elibereze cantităţi mult mai
mari de energie.” MacDonald avea mai multe idei de folosire a
mediului ca pe un sistem de armament şi a contribuit la ceea ce era
un vis, pentru acea vreme. În capitolul Cum să distrugem mediul din
cartea În cazul în care nu obţinem pacea, descrie cum se poate
folosi manipularea vremii, modificarea climei, topirea sau dislocarea
calotelor polare, tehnicile de diminuare a stratului de ozon,
ingineria cutremurelor, controlul valurilor oceanice şi manipularea
undelor cerebrale prin folosirea
câmpurilor energetice ale planetei, susţinând că aceste tipuri de
arme sunt practic nedetectabile de către victime. Este oare
HAARP acea armă?
HAARP bombardează ionosfera acolo unde
ea este relativ instabilă. Un aspect care nu trebuie uitat este acela că
ionosfera este un scut electric activ care protejează planeta de
bombardamentul constant cu particule de energie ridicată din spaţiu.
Această plasmă conductoare, împreună cu câmpul magnetic al
Pământului, captează plasma electrică din spaţiu şi o împiedică să
ajungă direct la suprafaţa terestră, afirmă Charles Yost de la
Dynamic Systems, Leicester, Carolina de Nord:
„Dacă ionosfera este profund afectată,
atmosfera de dedesubt va reacţiona.” Tot el declara într-un interviu că
există o conexiune electrică foarte puternică între ionosferă şi
partea din atmosferă unde se formează vremea, denumită și atmosfera
inferioară. Rezonanţa armonică în reţeaua electrică, un efect electric
creat de om, produce căderea particulelor încărcate electric din
centurile de radiaţie Van Allen, iar ionii care cad creează cristale
de gheaţă ce duc la formarea norilor de ploaie.
Ce face HAARP? Energia lansată de
încălzitorul ionosferic nu e mare prin comparaţie cu totalul
energiei din ionosferă, dar documentele HAARP recunosc că pot fi
eliberate cantităţi de mii de ori mai mari de energie decât cele
luate în calcul până acum. La fel ca în cazul „cheii războiului
geofizic” a lui MacDonald, efectele „nonliniare” ale încălzitorului
ionosferic înseamnă un impuls iniţial mic cu un efect mare.
,,Schimbările în câmpul electric al Pământului rezultate în urma unei
explozii solare ce modulează conductivitatea pot avea un efect
greu de detectat asupra vremii; situaţia poate fi diferită
atunci când schimbările
în câmpul electric sunt cauzate de o ionizarea artificială.”
Energia uriaşă generată prin amplificarea
de milioane de ori a undelor radio poate distruge orice obiect
staţionar sau în mişcare în orice loc de pe Pământ. (ⓒ Jason Weingart– http://www.lightningfastmedia.
În ultimii ani, asistăm la modificări
drastice din punct de vedere climatic. Ploi torenţiale, vânturi
puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane, cutremure,
alunecări de teren. Singura explicaţie pe care o primim este încălzirea
globală a planetei. Posibilitatea folosirii fenomenelor meteo ca
armă şi manipularea acestora în interes propriu pare a fi pură
ficţiune. Însă după decenii de controverse, comunitatea
ştiinţifică internaţională recunoaşte astăzi aproape unanim primejdia
catastrofală a schimbărilor climatice provocate de mâna omului.
Manipularea fenomenelor meteorologice ar putea deveni cea mai
devastatoare tactică în războaiele viitorului.
Deşi rareori se recunoaşte în reuniunile
ştiinţifice, există în momentul de faţă o nouă generaţie de arme
electromagnetice sofisticate. Conform unui document al US Air Force,
intitulat AF 2025 Final Report, războiul climateric oferă o vastă
aplicaţie în domeniul manipulării climei, punând inamicul să se
confrunte cu inundaţii devastatoare, uragane de mare intensitate,
secete prelungite şi cutremure cu grad mare pe scara Richter.
„Modificările artificiale ale climei au devenit acum parte
componentă a securităţii interne şi internaţionale, având inclusiv
aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop de descurajare.
Capacitatea de a provoca artificial precipitaţii intense, ceaţă densă
şi furtuni de mare intensitate, ori de a produce o
climă artificială în anumite zone precise sau un cutremur de
mare intensitate fac parte acum din setul de tehnologii disponibile”.
Până la urmă, tehnologiile
revoluţionare pot fi utilizate pentru vindecarea şi ajutorarea
umanităţii. Oamenii și-au dorit dintotdeauna să poată controla vremea
pentru a nu mai depinde de capriciile unor zei neîndurători. De la
săgeţile trimise în văzduh și până la rachetele moderne pentru
spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima. Dar ce se
întâmplă dacă ne jucăm cu lucruri pe care nu le putem controla?
Răspunsul acestei întrebări este probabil vital pentru supravieţuirea
rasei umane.
sursa ; revistaflacara.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu