Gândacii din cafeaua Starbucks. Cum ajung coşenilele să coloreze mâncarea în roşu
Procesul prin care coşenilele ajung în mâncarea noastră este însă unul destul de complicat.
Femelele se hrănesc cu fructele roşii ale cactuşilor, lucru care face să se concentreze culoarea roşie în corpurile lor. Daca sunt zdrobite între degete, culoarea roşie este vizibilă.
Cum se extrage această culoare din insecte? Există două metode - cea tradiţională şi cea controlată. În ambele, insectele trebuie să fie protejate de prădători şi de vremea rea. Ciclul de extragere durează în jur de trei luni.
Metoda controlată foloseşte nişte mici coşuri, denumite cuiburi Zapotec, care conţin femelele de coşenilă. Ele ies din cuib, îşi fac treaba pe cactuşi şi apoi se înmulţesc.
În metoda tradiţională, fermierii plantează cactuşii infestaţi de insecte şi culeg coşenilele cu mâna.
După ce sunt culese toate, fermierii le toarnă pe un blat de lemn.
Timp de cinci-şase minute, fermierii scutură insectele până le omoară, timp în care culoarea se extrage din ele. Insectele mai pot fi omorâte şi cu apă fierbinte sau într-un cuptor.
După ce au murit, insectele sunt lăsate afară la soare, să se usuce, timp de două-trei zile. Nu sunt lăsate peste noapte afară, din cauza umidităţii. Apoi, le scutură într-o sită pentru a îndepărta reziduurile.
Este nevoie de 70.000 de coşenile pentru a obţine 450 de grame de vopsea roşie de coşenilă. Peru produce annual 200 de tone din acest colorant.
Insectele uscate se transformă foarte uşor în vopsea. Mai întâi sunt zdrobite
Apoi praful obţinut se toarnă pe o farfurie şi se adaugă nişte apă
Vopseaua de coşenilă există în două forme - extras (corpurile zdrobite ale insectelor) sau carmin, care este procesat mai mult pentru a obţine un colorit mai pur.
Multe produse conţin acest colorant, care apare sub numele de acid carminic, carmin sau extract de coşenilă. Poate fi găsit în carnea şi peştele congelate, sucuri, băuturi energizante sau alcoolice, iaurturi, îngheţată, bomboane, siropuri, umpluturi sau gumă de mestecat, gemuri sau fructe conservate, supe concentrate sau conservate, ketchup.
Sursa: www.gandul.info-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu