Translate

vineri, 27 aprilie 2012

Cum ajunge internetul în România

România se află pe primele locuri în lume la viteza medie de conectare la internet, dar v-aţi întrebat vreodată de ce sau cum ajunge internetul în ţara noastră?
Ţara noastră nu se poate lăuda cu succesele economice ale ţărilor din Vest, cu atragerea fondurilor structurale şi nici cu infrastructura rutieră, însă există un domeniu la care România este pe primele locuri, şi nu doar în Europa, ci în lume. Este vorba de viteza la internet.
„România este una dintre ţările cu cea mai rapidă viteză de acces internet din lume. Astfel, în orele de vârf viteza medie de transfer este de 34 Mbps, şi trei oraşe din ţară sunt în primele zece oraşe cu cele mai rapide viteze de acces la internet din Europa, potrivit lui Eduard Lovin, director executiv în Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
De ce e România pe primele locuri la internet? „Noi am avut o întârziere în introducerea internetului şi în dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii. Întârzierea aceasta a fost în favoarea noastră. Atunci când am construit reţelele, am folosit echipamente de top şi conexiuni prin fibră optică. În foarte multe localităţi din lume accesul la internet încă se realizează prin linia telefonică clasică. Dacă vom sta şi ne vom culca pe lauri şi nu vom mai investi nimic, ne vom trezi peste puţin timp că pierdem poziţia actuală“, ne-a explicat Gheorghe Şerban, director executiv al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România.
Pe unde intră internetul în România
O reţea globală de calculatoare conectate între ele, aceasta este definiţia clasică a internetului. Dacă v-aţi gândit vreodată că există un punct central de unde pleacă, atunci v-aţi înşelat. „Nu există un punct central în modul cum este gândit internetul. Dacă ar fi existat, atunci internetul ar fi foarte vulnerabil. Una din primele cerinţe de la care s-a plecat în anii ‘50 a fost să se realizeze o reţea de comunicaţii care să nu aibă un punct central. Există o mulţime de hub-uri distribuite geografic, cu multe asemănări şi cu forte multe deosebiri între ele“, spune Şerban.
Internetul ajunge în ţara noastră prin cabluri de fibră optică având debite foarte mari de transport, prin cabluri pe cupru, conexiuni radio şi conexiuni prin satelit. Mai sunt şi alte suporturi de comunicare, dar acestea sunt cele mai uzuale. Hub-urile din România sunt interconectate cu alte hub-uri din lume, într-un sistem care te duce cu gândul la o reţea mesh.
Nu se poate spune că internetul intră în România printr-un anume punct. Există o mulţime de interconectări. Cele mai importante sunt cele care leagă România de vestul Europei, în special prin hub-urile de la Frankfurt (DE-CIS), Amsterdam (AMS-IX), Londra (LINX), Viena (VIX), Budapesta (BIX) etc. „România este asigurată de zeci de reţele, nu toate de aceeaşi mărime şi nu toate asigurând acelaşi spaţiu geografic, sunt suprapuse parţial sau total în aşa fel încât oricând există acces la internet. Dacă se întâmplă ceva cu canalul de comunicaţii dintre Bucureşti şi Budapesta, care asigură ieşirea spre nord, atunci funcţionează canalul spre Sofia - Atena. Rareori toate conexiunile acestea pot cădea, deşi în teorie este posibil“, afirmă Şerban.
Reţelele globale, care nu se limitează la nivelul unui continent, sunt administrate de companii precum AT&T, Vodafone, France Telecom, Deutche Telecom şi Telefonica. În România, printre cei mai mari furnizori de internet se numără RCS&RDS, Romtelecom, UPC, Teletrans, Digital Cable Systems, GTS Telecom, Euroweb, Cobalt IT (iLink).
Spre exemplu, GTS Telecom deţine în ţara noastră o reţea MPLS (Multi Protocol Label Switching) de 72,5 Gbit/secundă, pe care o operează la nivel național şi care include 21 de puncte de prezență (PoP) deschise în mari orașe. „În București, deținem și operăm o rețea metropolitană MPLS  de fibră optică de aproximativ 600 de km, cu o capacitate de transport de 72,5 Gbit/secundă și o rețea radio în bandă de 5,8 GHz prin care asigurăm acoperirea integrală a orașului“, conform oficialilor companiei. Un alt exemplu este Cobalt IT (iLink). iLink este interconectat cu furnizorii din Bucureşti, Frankfurt, Amsterdam şi Londra, iar capacitatea internaţională permite companiei susţinerea unui trafic de până la 28 Gbit/secundă. 
De ce nu putem descărca cu 100 Mbps
Majoritatea furnizorilor de internet din România oferă abonamente de 100 de Mbps. De ce utilizatorii nu pot descărca cu această viteză? „Rareori se atinge viteza teoretică, aceea care e dată de operator. 100 Mbps reprezintă conexiunea clientului de acasă până la primul nod al reţelei. Se poate atinge în anumite situaţii până la 80% din această viteză, dar numai dacă aţi comunica numai dumneavoastră cu nodul furnizorului. E ca şi cum aţi circula singur de la Bucureşti la Piteşti. Puteţi merge cu viteza maximă, pentru că nu vă împiedică nimic. Dacă pe şosea sunt câteva zeci de maşini, ridicaţi piciorul de pe acceleraţie. Dacă sunt mii de maşini, mergeţi mai încet. La fel este şi pe internet, explică Şerban.
În ceea ce priveşte tarifele la internet, asistăm de ani de zile la scăderea tarifelor la servicii. „Este previzibil că la un moment plata accesului la internet va deveni nesemnificativă şi se vor plăti alte servicii, în special de conţinut, a mai spus Şerban.

34 Mbps este viteza medie de transfer în orele de vârf în ţara noastră


Cei mai mari furnizori de servicii de acces la internet din România

Cobalt IT

Digital Cable Systems
Nextgen Communications
RCS & RDS
Romtelecom
UPC România
Sursa: www.capital.ro

GOOGLE PREGATESTE CEVA NOU !

Google pregăteşte încă o schimbare majoră: Va REVOLUŢIONA căutările pe internet



In cateva zile va fi implementat un nou algoritm in prioritizarea rezultatelor la cautarile pe Google pentru a penaliza companiile care au adoptat algoritmi de supra-optimizare. Cu alte cuvinte, in sfarsit vor fi favorizate website-urile cu continut de calitate care nu sunt neaparat foarte bine optimizate pentru “a aparea sus in Google”. Intr-un post publicat in aceste zile pe blogul Google, a fost anuntata o schimbare majora in algoritmul folosit de companie. Scopul este, dupa cum spuneam, de a pedepsi companiile care neglijeaza setul de reguli referitoare la continut online de calitate. In acelasi timp, vor fi avantajate acele site-uri cu continut de interes pentru utilizatori.

Web spam de evitat
Schimbarea va fi activa incepand cu urmatoarele zile si, daca totul merge cum trebuie, va scoate dintre primele rezultate acele pagini care nu sunt relevante pentru utilizatori, dar care prin artificii de tip SEO ar fi ajuns primele in lista. Respectivele pagini de acum inainte vor intra in istorie ca Web spam care trebuie evitat. 
Concret, vor fi penalizate site-urile “care includ in informatiile meta prea multe keyword-uri pe o pagina, care fac schimb de prea multe link-uri sau pur si simplu site-urile care fac mai mult decat s-ar astepta un om obisnuit sa faca”, dupa cum a explicat Matt Cutts, Web Spam Chief la Google.

Sursa: www.realitatea.net

duminică, 22 aprilie 2012

BOLILE COPILARIEI NOASTRE 2

Starpiti capusele ! 
Cand este vorba de copii , ingrijorarea este maxima si este normal sa fie asa . Nu vreau sa iau in ras o astfel de stare ci doar sa aduc in discutie si un alt mod de imunizare ; cel natural ! 
De cand ma stiu am avut caini si pisici ( vaccinati si deparazitati ce-i drept in ultimii 40 de ani ) si nu stiu de cate ori am scos capuse de pe ei cu ...mana si putin ulei .Noi ,cei din generatia mea , am trait in preajma lor cum a trait poporul kmer in preajma minelor antipersonal si nu am auzit  atunci de de bolile transmise de capuse  . Mergeam desculti prin iarba  , calcam sau ne zgariam in cuie, ne musca cate un caine , mai calcam in cate un ciob, fara sa ne plangem sau sa supunem atentiei mamei astfel de ...''incidente''. Seara ne scoteam unii la altii cel putin zece ghimpi din talpi. Beam apa de la toate fantanile intalnite in cale , din cana de tabla cu smaltul sarit si ruginita in fund , din care bea toata lumea indiferent de culoare sau instruire, mancam fructe nespalate direct din pomi, struguri direct de pe butuc, lingeam turturi de la streasina ,inghetata la cornet din marmita, gogosi si vata de zahar, facute direct in strada etc. etc . Oare cate capuse sa ne fi muscat cand eram copii ? De pureci , plosnite ( am avut parte de ele in armata ) furnici, viespi, tzantzari si tauni, mai nou ( inevitabili in delta )  ce sa mai vorbesc !
Intrebarea este ; eram noi mai ignoranti ( cu siguranta ) , modul de informare despre astfel de boli nu era pus la punct ( cred ca da ), mai norocosi (??!!) , sau mai rezistenti, imunizati natural  ?
Si pentru cei mai fricosi, iata  mai jos cam cu ce traim zilnic pe noi ;

FOTO Cum arată lighioanele cu care trăim zilnic în pat, pe covor, în şifonier

Acarienii sunt animale  din familia arahnidelor, sursa foto: dailymail.co.uk

Acarienii sunt animale din familia arahnidelor, sursa foto: dailymail.co.uk

Un cercetător britanic pasionat de fotografie a folosit un microscop pentru a suprinde milioanele de lighioane minuscule şi larvele lor care ne umblă prin şifonier, cu care dormim în pat, care stau pe pernă, care intră în mâncarea noastră şi stau pe periuţa de dinţi.
"Am vrut să arăt oamenilor insectele cu care trăiesc în fiecare zi", a spus Stephen Gschmeissner (62 de ani), potrivit Daily Mail.
"Oamenii pur şi simplu nu realizează ce se află în covoarele, patul, în şifonierul lor".
"Acarienii sunt «păianjeni» microscopici, rude cu scabia (râia), dar care trăiesc în praful din casă, în puf, în pene, dar şi în lâna animalelor. Ei pot pătrunde în piele, sub scuame sau chiar la rădăcina firelor de păr", spune medicul primar dermatolog Anca Zbranca de la Clinica Roderma din Iaşi.


Acarienii sunt animale minuscule, din familia arahnidelor, care se gasesc peste tot prin casele noastre, in fiecare coltisor, dulap, saltea sau fotoliu. Exista mai mult de 50.000 de specii de acarieni.

Mediul lor favorit este umed si cald, iar locurile unde se simt ca "acasa" sunt paturile, mocheta, perdelele si draperiile. Printre altele, se hranesc si cu celule moarte de piele umana si fire de par cazute.

„Acarienii mor la temperaturi extreme. Astfel, se pot folosi aspiratoare cu aburi pentru a aspira toate suprafeţele (covoarele, podelele, pereţii, perdelele şi tapiţeriile). Pernele, carpetele pufoase şi jucăriile de pluş se pot introduce din când în când la congelator sau în lada frigorifică. Este bine ca persoanele cu predispoziţie alergică să folosească lenjerie, perne şi pilote antiacarieni", mai spune Anca Zbranca.

Cum putem evita inmultirea paraziţilor din casă?
• Aerisire obligatorie a camerelor cel putin o jumatate de ora in fiecare zi.
• Nu incalzi camerele la mai mult de 20°C, iar umiditatea nu trebuie sa depaseasca 50%.
• Draperiile trebuie spalate macar o data pe saptamana la 60°C, iar paturile cel putin o data pe luna.
• Aspiratorul trebuie pus in actiune cam de doua ori pe saptamana, si trebuie insistat pe sub mobila. Ideal ar fi ca sacul aspiratorului sa aiba si un purificator, care sa te ajute in lupta impotriva bacteriilor si acarienilor si sa parfumeze totodata incaperea.

Sfaturi de ordin decorativ:
• Daca se poate, prefera jaluzele in locul draperiilor.
• Parchetul stratificat sau laminat sau pardoselile de marmura sau gresie sunt mai bune decat mocheta sau covoarele.
• Pentru pereti, exista vopsele speciale anti-acarieni.
• Camera copilului nu trebuie supraincarcata cu plusuri, iar jucariile din plus ar trebui spalate in fiecare luna.
• Saltelele din materiale sintetice sunt o alegere mai buna decat cele din fulgi sau din lana. Cu siguranta, daca ai umblat prin magazine, stii ca exista o gama foarte variata de saltele anti-bacteriene sau anti-acarieni.
• Nu lasa animalutele de companie sa intre in dormitor si nici nu pastra ghivece cu flori acolo unde dormi.


 Oare capusa este  acum inamicul public nr 1 ?

BOLILE COPILARIEI NOASTRE

Cand noi eram ..mici, cred ca ne muscau si ..capusele si...nimic ! Oare de ce ???? Sa nu mai vorbesc de tetanos, cand calcam in vreun cui , de turbare , cand ne musca potaia vecinului, sau de o mica ..blenoragie prin clasa a IX-a sau a X-a ...cand cadeam pentru prima oara in....pacat !!! Eram mai rezistenti ?. Tetanosul era mai ....bland ? Turbarea avea fata ..umana ? Capusa nu era asa...flamanda ??:) De bleno.. nu mai intreb ca sigur aveti...raspunsuri ....!

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Dezbinarea monetară

The Economist: Dezbinarea monetară

Liderii Europei trebuie să înceapă să-și imagineze inimaginabilul
Irlandezii au ieșit din zona euro, balticii au scăpat de rublă, iar cehii și slovacii au scăpat unii de ceilalți - istoria este plină de uniuni monetare lansate și dizolvate, așa că de ce ar face euro excepție? Cu siguranță, dacă ar fi prevăzut măcar parțial haosul de azi, fondatorii săi s-ar fi gândit de mai multe ori înainte de a avea această inițiativă.


Atunci însă, nădăjduiau să creeze o monedă rivală pentru dolarul american. Rezultatul a fost o versiune a etalonului-aur la care predecesorii lor renunțaseră cu mult timp în urmă. Inapte să modifice cursul de schimb al propriei lor monede, statele cu probleme ale zonei euro se străduiesc să redevină competitive, recurgând la „devalorizare internă“ prin reducerea forțată a salariilor și a prețurilor. De ce nu rupe nimeni acest jug? Da, e adevărat că tratatele în vigoare prevăd instaurarea irevocabilă a euro, însă tratatele se mai și schimbă. Să nu uităm că Franța și Germania au încălcat, anul trecut, un veritabil tabu, amenințând Grecia cu excluderea din zona euro, după ce guvernul de la Atena propusese organizarea unui referendum pe tema planului de salvare și a măsurilor de austeritate. 
Unul dintre motivele menținerii zonei euro este teama declanșării unui haos financiar fără precedent. Altul este dorința de a nu irosi resursele investite zeci de ani în actualul proiect european. Așa se explică de ce, în ciuda vorbelor urâte aruncate de ambele părți, UE a mai dat o șansă Greciei. Totuși, zona euro rămâne vulnerabilă în fața oricăror șocuri viitoare. Piețele sunt încă îngrijorate de riscul intrării anumitor economii în incapacitate de plată și de colapsul parțial sau total al monedei europene. În aceste condiții, ar fi firesc ca liderii Bătrânului Continent să înceapă să analizeze scenariul unei dezbinări monetare. Poate că unii dintre ei o fac deja, însă, după ce dizolvarea zonei euro a fost descrisă în termenii unui nou Armagedon economic, aceiași lideri nu vor să arate cât sunt de preocupați în realitate de această variantă. Interesant e că măsuri în acest sens nu a luat până acum decât un ONG britanic din sfera de influență a partidului conservator, cunoscut pentru pornirile eurosceptice. Chiar săptămâna trecută, Policy Exchange a anunțat lista celor cinci finaliști ai unui concurs dotat cu premii de 250.000 de lire sterline pentru cel mai bun proiect de gestionare a prăbușirii zonei euro. Una dintre cele cinci propuneri, aparținându-i lui Jonathan Tepper, enumeră 69 de rupturi monetare din ultimul secol. Majoritatea, consideră acesta, nu au dat naștere la nicio catastrofă, iar în cazul euro, dispariția sa ar contribui la o revenire accelerată a statelor cu probleme. Inspirându-se din colapsul imperiului austro-ungar, domnul Tepper creionează un scenariu al ieșirii Greciei, în care anunțul-surpriză este făcut într-un weekend, toate depozitele sunt denominate în drahme, băncile sunt închise. Pentru a evita migrația capitalului, sunt impuse controale stricte. Pentru plățile de zi cu zi, grecii folosesc bancnote euro marcate cu cerneală sau o ștampilă. Pe măsură ce drahmele intră în tiparniță, vechile bancnote sunt scoase din circuit. Impunerea de controale foarte stricte la graniță limitează la maximum ieșirea bancnotelor euro neinscripționate. În tot acest timp, instituțiile financiare își actualizează softurile necesare.    Principalul neajuns al zonei euro este, în opinia domnului Tepper, numărul prea mare al țărilor marcate de datorii și dezechilibre flagrante. Pentru Grecia, deprecierea ar îngreuna povara datoriei denominate în euro. Povară ce ar fi înlesnită de conversia bondurilor emise pe legislația greacă în drahme. La rândul lor, bondurile emise pe legislația altor țări ar urma să fie restructurate. Trei sintagme-cheie se desprind din teoria sa:  ruptură, restructurare, devalorizare. Un alt finalist al concursului sus-menționat, Roger Bootle, spune că poate cea mai bună variantă ar fi ca statele puternice să fie primele care părăsesc zona euro, șef de pluton urmând să fie Germania. Indiferent de algoritmul folosit la momentul rupturii, e clar că o asemenea fragmentare va duce la falimente pe bandă rulantă și la un veritabil coșmar legislativ. Activele companiilor cu operațiuni în afara țării vor fi reevaluate. Potrivit estimărilor lui Neil Record, și el implicat în competiție, sumele antrenate de dezechilibrul monetar ar fi atât de mari, iar obiecțiile celor implicați atât de numeroase și păguboase, încât moneda unică ar trebui desființată odată cu ieșirea primei țări din zona euro, făcând astfel imposibilă încheierea altor contracte în euro. 
Alți doi analiști care concurează, Jens Nordvig și Nick Firoozye, subliniază nevoia ca întreaga planificare a procesului de separare trebuie să fie transparentă, pentru a limita nervozitatea piețelor. După calculele lor, valoarea totală a expunerii transfrontaliere, aici intrând și bondurile, creditele, derivativele și contractele swap, se apropie de 30 de trilioane de euro. Minimizarea pierderilor ar fi posibilă prin convertirea tuturor contractelor în euro într-o formă modificată a ECU, predecesoarea euro, un „coş monetar“ format din monedele tuturor statelor membre. Ultima finalistă, Catherine Dobbs, propune împărțirea euro în două părți, denumite „albuș“ și „gălbenuș“. Monedele euro de pe toate piețele ar fi convertite într-o combinație fixă a celor două. Așadar, depozitele ar fi protejate (cel puțin în primă fază), iar migrația capitalului către ale state din zona euro ar fi serios frânată. Cu timpul, gălbenușul (partea slabă) s-ar deprecia față de albușul (mai solid). Plănuiți, plănuiți, plănuiți
Soarta monedei euro va fi probabil decisă atât de factorii politici, cât și de cei economici. E adevărat că statele debitoare se vor sătura, la un moment dat, să aplice devalorizarea internă. Cele creditoare, la rândul lor, se vor sătura să îi tot ajute pe ceilalți. Și nici­una dintre cele 17 membre ale zonei euro nu va fi încântată să renunțe, chiar și parțial, la propria autonomie, mișcare necesară pentru salvarea monedei. Dar cea mai cumplită consecință a destrămării zonei euro ar fi prăbușirea haotică. O ruptură sistematizată, pusă cu atenție la punct, ar crește în schimb șansele recuperării altor beneficii ale integării europene (în frunte cu piața unică) din molozul rezultat. Pur și simplu, guvernele din zona euro trebuie să înceapă să-și imagineze inimaginabilul. Niciun general onorabil nu ar refuza să-și plănuiască strategia pe care o va aplica într-un război inevitabil, chiar dacă e ultimul război pe care ar vrea să-l poarte. Charlemagne este comentariul pe teme europene al revistei britanice The Economist Sursa: www.capital.ro

ZIUA ELIBERARII FISCALE

Anul acesta, muncim 138 de zile DOAR PENTRU A NE PLĂTI TAXELE LA STAT. Când vom sărbători Ziua Eliberării Fiscale în România


Românii vor "sărbători" în luna mai "Ziua libertăţii fiscale", după modelul american "Tax Freedom Day".
Pe scurt, este vorba de o dată simbolică, fiind ziua până la care se consideră că angajaţii muncesc strict pentru a-şi plăti taxele la stat, din această zi ei începând să câştige bani pentru ei înşişi. Ea este calculată în fiecare an, în diverse state, de diverse institute şi ONG-uri, pe baza datelor oficiale privind veniturile şi cheltuielile bugetare.
În acest an "Ziua libertăţii fiscale" în România ar cădea în data de 18 mai, ceea ce înseamnă că în acest an românii vor trebui să muncească 138 de zile pentru stat, arată calculele provizorii realizate de Centrul Independent pentru Studii în Economie şi Drept (CISED). Astfel că 18 mai ar fi prima zi din care angajaţii români ar începe să muncească pentru ei înşişi. "Această dată este doar cu titlu ipotetic. În anii trecuţi am stabilit această dată ghidându-ne după datele Eurostat, care deocamdată sunt indisponibile", a declarat pentru gândul Bogdan Glăvan, prof. univ. dr. la Universitatea Româno-Americană şi Director al Centrului de Economie Politica şi Afaceri Murray Rothbard.
Anul trecut, în România "Ziua libertăţii fiscale" a fost pe 28 mai 2011, potrivit calculelor făcute de Centrul Independent de Studii în Economie şi Drept (CISED) şi pe 1 iulie 2011, conform calculelor realizate de Fundaţia pentru Reformă Europeană şi Institutul de Economie Molinari (IEM), având la bază date de la Ernst &Young.
"Este probabil ca şi în acest an în România <> să fie tot în luna mai. Încă nu ne-am apucat de calcule, am aşteptat publicarea tuturor datelor oficiale necesare", a declarat pentru gândul Radu Nechita, preşedintele CISED.
Ponderea cheltuielilor cu impozitele, taxele şi contribuţiile în totalul cheltuielilor totale ale gospodăriilor este de 15,8%, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul IV 2011, în medie, de 2.311 de lei lunar pe gospodărie (804 lei pe persoană) şi au reprezentat 90,9% din nivelul veniturilor totale.
Cum se calculează "Ziua libertăţii fiscale"
Nechita a explicat că modelul de calcul folosit de CISED diferă de cel utilizat în SUA. "În SUA în calcule se folosesc datele privind veniturile bugetare. În primul an de calcul, în 2007, şi noi am utilizat metodologia de calcul americană, adică datele privind veniturile bugetare. Ulterior am considerat mai relevante, pentru a reflecta împovărarea fiscală, datele referitoare la cheltuielile bugetare. Şi în Franţa se utilizează o modalitate de calcul similară", ne-a spus Nechita.
În România, "Tax freedom day" a fost sărbătorită în ultimii doi ani de Centrul Independent pentru Studii in Economie si Drept (CISED), Centrul de Economie Politică şi Afaceri Murray Rothbard, Societatea pentru Libertate Individuala (SOLIB) şi Institutul Mises-România.
Potrivit raportului "Doing Business 2012", al Băncii Mondiale (BM), publicat în toamna anului trecut, plata taxelor este un capitol la care România are probleme, deşi a reuşit îmbunătăţiri faţă de anul anterior, ocupând poziţia 154 în lume. Firmele trebuie să facă în medie 113 plăţi pe an, pentru care pierd 222 de ore, adică mai mult de nouă zile, şi transferă statului 44,4% din profit.
Venitul mediu brut anual pe locuitor pe care se bazează raportul BM pentru România este de 7.840 dolari SUA.
În SUA este celebrată pe 17 aprilie 2012
Marţi, 17 aprilie, în SUA s-a celebrat "Tax Freedom Day", cu patru zile mai târziu comparativ cu anul trecut, potrivit Tax Foundation. Acest lucru înseamnă că în acest an americanii au lucrat 107 zile, între 1 ianuarie şi 17 aprilie, pentru a câştiga banii necesari pentru a-şi plăti taxele, iar 17 aprilie este prima zi din an în care ei încep să muncească doar pentru ei.
Modificarea faţă de anul trecut ţine de faptul că modul de calcul a fost completat, iar colectarea veniturilor din taxe a crescut mai repede decât veniturile plătitorilor de taxe, arată reprezentanţii fundaţiei.
Istoria "Zilei libertăţii fiscale"
În Statele Unite ale Americii conceptul "Ziua libertăţii fiscale" aparţine unui om de afaceri din Florida, care a calculat pentru prima dată acest indicator în 1948 şi care a înregistrat oficial această marcă.
În 1971 marca "Tax Freedom Day" a fost achiziţionată de fundaţia Tax Fundation, care calculează acest indicator în fiecare an.
Din 1990 au devenit disponibile suficiente date pentru a calcula separat "Zilei libertăţii fiscale" pentru fiecare stat american.
Calculele pleacă de la presupunerea că plătitorii de taxe încep să muncească pe 1 ianuarie, câştigă aceeaşi sumă în fiecare zi şi nu cheltuie nimic. În momentul în care populaţia a câştigat în cele din urmă suficient pentru a plăti toate impozitele anuale datorate statului, atunci se celebrează "Ziua libertăţii fiscale". În 2012, americanii vor plăti 2.620 miliarde dolari pentru taxe federale şi de 1.420 miliarde de dolari pentru taxe locale.
Mai multe organizaţii din diverse ţări din întreaga lume realizează propriile lor analize privind "Ziua libertăţii fiscale", potrivit Tax Foundation. Având în vedere diferitele moduri în care autorităţile fiscale colectează datele referitoare la finanţele publice, zilele libertăţii fiscale nu sunt comparabile de la o ţară la alta.
Sursa: www.gandul.info-

BUCURESTI - LONDRA IN 25 DE MINUTE...!

Ideea lui HENRI COANDĂ devine realitate. "Trenul" care face Bucureşti-Londra în 25 de minute!


Americanii uimesc acum lumea cu o idee pe care savantul român Henri Coandă o propunea încă din anii '60 ai secolului trecut: transportul în tunel vidat. 

O compania americană propune construirea unui mijloc de transport capabil să transporte persoane de la New York la Los Angeles în numai 45 de minute, scrie Daily Mail. Pentru a oferi un exemplu de pe continentul nostru, asta ar însemna că o călătorie de la Bucureşti la Londra ar dura mai puţin de jumătate de oră. 

Vorbim de transportul în tunel vidat, propus de un inginer american. Costurile sistemului de transport sunt destul de mici: un sfert din cele necesare unei autostrăzi şi o zecime din preţul unei linii ferate. Ideea este următoarea: mai multe capsule cu motoare electrice sunt introduse într-un tub vidat, vidul permiţând atingerea unor viteze fantastice într-un timp relativ scurt. Capsulele ajung la viteze uriaşe, de 6.500 de kilometri pe oră. Această viteză de top poate fi atinsă după aproximativ trei minute, deoarece este nevoie de ceva timp pentru a accelera capsulele în tunelul vidat. Totuşi, în cele trei minute, capsula va fi călătorit deja 161 de kilometri, spun constructorii.  

Patentul pentru Evacuated Tube Transport îi aparţine unui american, Daryl Oster. O idee aproape identică a fost schiţată şi de unul dintre cei mai mari inventatori şi savanţi români, Henri Coandă. Pe siteurile în care sunt prezentate ideile lui Oster, mai mulţi utilizatori remarcă faptul că, acum 50 de ani, un român propunea un proiect asemănător.

AEROTUB EXPRESS - Ideea de geniu a lui Coandă


Mai întâi, s-a gândit la transportul de marfă. Ideea lui Coandă era un sistem subteran prin care să poţi trimite marfă de la Bucureşti la Constanţa, de exemplu, cu viteze care puteau ajunge la 500 de kilometri pe oră. După estimarea lui Coandă, mii de tone de mărfuri urmau să fie transportate pe un traseu de 230 de kilometri în 30-45 de minute.
"Containerele de marfă pluteau, pur şi simplu, pe o pernă de aer. Transportul lor se baza, pe diferenţa de presiune de la capetele tuburilor. Presiunea împingea marfa de la spate", adaugă Dinea.
Invenţia, propusă în anii ’60, a fost lărgită. Coandă vedea astfel de tuburi prin care să fie transportate persoane de la Bucureşti la Ploieşti ori Braşov. Potrivit planurilor sale, călătoria ar fi durat aproximativ zece minute. În timpul vieţii savantului, proiectul a rămas pe hârtie. După 1972, s-a încercat aplicarea lui. O bază a fost înfiinţată pe Valea Teleajănului, la Măneciu. Sistemul, un pic modificat, era folosit la o carieră de piatră. Până în 1989, după aceea baza fiind abandonată.
Sursa: www.realitatea.net

miercuri, 18 aprilie 2012

DECIZIE ISTORICĂ

 Coreea de Nord încearcă modelul capitalist


Noul lider nord-coreean Kim Jong-un a cerut o dezbatere naţională pe tema unor posibile reforme economice şi a sugerat luarea în considerare a unor modele capitaliste de management, potrivit postului de radio Vocea Rusiei.Kim Jong-un a adresat această solicitare în timpul unei conferinţe, pe 28 ianuarie, când a subliniat că situaţia economică trebuie îmbunătăţită. Informaţiile au fost relatate de ziarul japonez Mainichi.În opinia lui Kim Jong-un, problemele economice ale Coreei de Nord sunt cauzate de faptul că managementul nu este bazat pe teorii sau pe calcule. Ţara asiatică se confruntă în prezent cu o criză alimentară şi este dependentă de ajutorul extern.

Potrivit unor estimări ale diplomaţilor şi analiştilor străini, aproximativ 3 milioane de nord-coreeni trăiesc la limita înfometării.
Sursa: www.realitatea.net

Imaginile radar, secretizate de Poliție!

Șmecherii cu pile își pot rezolva de-acum dosarele

Decizia a fost comunicată azi tuturor inspectoratelor din țară. Ordinul este urmarea scandalului de acum trei săptămâni, când prefectul de Timiș a fost filmat pe radar cum gonește pe contrasens. Șoferii inconștienți nu vor mai apărea în presă, dar efectul imediat va fi că persoanele cu influență vor putea scăpa de amenzi, permise suspendate sau chiar de pedepsele penale.


UPDATE 2. Imaginile puse la dispoziţia mass-media de Poliţia Română arată teribilismul la volan al unor şoferi care circulă cu viteză nebună pe drumurile naţionale. Acţiunile preventive ale Poliţiei Rutiere care au inclus şi prezentarea imaginilor cu cei care depăşesc viteza legală au vizat, de altfel, stoparea unui fenomen care a condus la numeroase tragedii pe şoselele Patriei. Viteza excesivă a fost considerată, anul trecut, principala cauză a producerii accidentelor din România.
Spre exemplu, în imaginile video surprinse de radar şi puse la dispoziţia presei, se numără o femeie şi un bărbat care au fost înregistraţi de aparatele radar, pe data de 31 ianuarie 2012, conducând cu viteze ameţitoare pe DN 7, în judeţul Arad şi, respectiv, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.
Tânăra de 23 de ani, din Galaţi a fost depistată în trafic, pe raza localităţii Odvoş. Autoturismul pe care îl conducea a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu o viteză de 180 km/h.
La semnalele regulamentare ale agenţilor de poliţie, aceasta a refuzat să oprească autoturismul, astfel încât pentru oprirea acesteia poliţiştii au fost nevoiţi să treacă la urmărirea maşinii şi blocarea ei în trafic. Conform legii, teribilista şoferiţă a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1.400 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.


De asemenea, pe autostrada Bucureşti - Piteşti, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi au depistat un autoturism care se deplasa cu viteza de 201 km/h.  La volan se afla Ivan I., cetăţean Italian. A fost înregistrat de aparatul radar, în zona kilometrului 86, pe sensul de mers spre Piteşti, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 201 km/h. Italianul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 630 lei şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.


UPDATE1. Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, comisarul şef Lucian Diniţă, a precizat pentru EVZ că "nu se pune problema ca imaginile să nu mai fie difuzate presei".
"S-a luat măsura ca imaginile de pe aparatele radar să fie date publicităţii doar cu acordul şefilor de inspectorate judeţene, nu ca să nu mai fie difuzate deloc. Asta, pentru a se evita cazurile în care vreun subofiţer, de exemplu, oferă mass-mediei imagini după capul lui, fără ştirea comandantului", a explicat comisarul şef Diniţă.
Înregistrările radar cu șoferii șmecheri care sfidează orice regulă de circulație, bazându-se pe caii putere ai bolizilor sau pe „pilele” din Poliție, vor fi de astăzi o amintire! Aceasta, deoarece conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a emis un ordin intern, către toate filialele din țară, ca imaginile radar să fie secretizate.
Conform aceluiași ordin, eventualele înregistrări, care vor fi totuși făcute publice, vor fi analizate la sânge la cel mai înalt nivel, adică de șefii Inspectoratelor Județene care vor răspunde „cu capul” de eventualele filmulețe deranjante.
Intempestiva decizie de a secretiza greșilile participanților la trafic vine la câteva săptămâni de la intervenția unui echipaj de poliție, din Timiș, care a avut „tupeul” să oprească mașina prefectului, după ce șoferul acesteia fusese filmat încălcând benzile duble-continue, rulând cu o viteză excesivă și depășind colana de mașini. Toate acestea pe un drum european aglomerat! Atunci, echipajul de la Rutieră fusese amenințat cu demiterea sau mutarea disciplinară într-o comună timișeană.
Dacă, până la acest incident, Poliția Rutieră se mândrea, dând publicității imaginile cu inconștienții șoselelor, spunând că acest lucru va ajuta la prevenirea accidentelor de circulație, prin conștientizarea șoferilor, schimbarea opiniei oficialilor IGPR, cu 180 de grade, nu face decât să deschidă calea șpăgilor în cazul celor care nu respectă legile auto.
sursa ; evz.ro

Cum recunoşti un profil de Facebook fals


Profilurile false de Facebook ascund în spatele lor persoane rău intenţionate interesate de datele personale care pot fi folosite pentru lansarea unor atacuri spam foarte bine targetate, pentru furturi de identitate şi alte atacuri virtuale. Află cum recunoşti un profil fals pe Facebook.
Profilurile false pe Facebook reprezintă o problemă gravă, recunoscută şi de către reprezentanţii celei mai mari reţele sociale din lume. În documentaţia depusă de Facebook la Securities and Exchange Commission, comisia SUA de reglementare a valorilor mobiliare, pentru ofertă publică iniţială, există un amendament unde se precizează că 6% dintre cele peste 850 de milioane de conturi ar putea fi false.
Unele dintre conturile de pe Facebook au fost create pentru animalul de companie, altele au fost create sub pseudonim de către soţii infideli, însă cele mai periculoase sunt cele create pentru a distribui malware. Cei care dau click pe aceste profiluri pentru a adăuga un nou prieten se aleg cu un computer infectat.

Cum arată un profil fals

Profilurile false au de regulă 136 de taguri la fiecare fotografie. Spre comparaţie, cele reale au un singur tag. De asemenea, 43% dintre profilurile false nu şi-au updatat niciodată statusul, faţă de utilizatori reali care reprezintă 15%, conform unui studiu efectuat de Barracuda. Un alt element prin care puteţi detecta un profil fals este interesul utilizatorului, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În realitate, doar 6% dintre utilizatorii Facebook sunt bisexuali.
 
Barbaţii, mai vulnerabili decât femeile în faţa atacurilor virtuale pe Facebook  
Potrivit unui sondaj efectuat de Bitdefender, liderul pieţei româneşti de securitate a informaţiilor, bărbaţii sunt mai predispuşi să cadă victime ale ingineriei sociale şi furtului de date ca urmare a folosirii reţelelor sociale Facebook şi Twitter, în comparaţie cu femeile.  
Bărbaţii acceptă cereri de prietenie de la necunoscuţi, îşi publică locaţia, ignoră setările şi politicile de confidenţialitate şi permit accesul liber al necunoscuţilor în conturile lor mult mai repede decât femeile. Rezultatele studiului arată că 64.2% dintre femei resping cererile de prietenie de la străini pe reţelele sociale, în timp ce doar 55.4% dintre bărbaţi iau această măsură. Aproximativ 24,5% dintre bărbaţi nu restricţionează străinilor accesul la profilele lor online, comparativ cu 16% dintre femei. Totodată, 25,6% dintre bărbaţi fac public locul în care se află, în timp ce 21.8% dintre femei fac acest lucru.
Sursa: www.capital.ro

luni, 16 aprilie 2012

VINUL, distruge celulele maligne si 12 tipuri de cancer



Vinul si cancerul, aceasta este ultima noutate in medicina, efectiv contra cancerului!!!
Binefacerile VINULUI !!!!! Vinul este un produs miraculos pentru a omori celulele canceroase, el este de 10.000 de ori mai puternic decat chimioterapia.
 De ce nu suntem noi la curent cu asta? Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice care le-ar aduce imense beneficii. Gustul său este agreabil si nu produce efectele oribile ale chimioterapiei. *Dacă aveţi posibilitatea, plantaţi o viţă de vie în gradina voastră!!!* Cîte persoane mor în timp ce acest secret este păstrat cu invidie ptr. a nu putea fi atinse beneficiile multimilionare ale marilor corporaţii? Puteti sa consumati fructele in maniere diferite:puteţi să mîncaţi pulpele, sa faceti suc,sa faceti bauturi, serbet patiserii, etc. I se atribuie multe virtuti dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate variantele de cancer . Se considera de asemenea ca un agent anti microbian cu larg spectru care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala f. inalta si este antidepresiv, combate tensiunea si bolile nervoase. *In Elvetia soselele supraterane au fost inlocuite cu drumuri subterane, iar terenurile au fost date in circuitele agricole special numal pentru cultivarea vitei de vie*. *In Elvetia care este tara farmaceuticelor s-a constatat ca-i mai bine pentru elvetieni sa consume in mod moderat vin, nu medicamente ucigatoare.* * *Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de incercari efectuate in laborator dupa 1970, extrasele au relevat ca el distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas... Componentele acestei plante au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un drog chimioterapeutic utilizat normal in lume, pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase si ce este inca foarte uimitor, este ca acest tip de terapie si cu extract de lamaie distruge nu numai celulele maligne canceroase, dar nu afecteaza celulele sanatoase!
 Institutul de Stiinte in Sanatate, Les Breuleux, Suisse
*TRIMITEŢI TUTUROR !!!* Voi puteti sa ajutati un prieten care are nevoie facandu-l sa stie ca sucul de struguri ii este benefic pentru a preveni boala.
primit pe e-mail 

miercuri, 11 aprilie 2012

Senatul loveşte în afacerile HINGHERILOR de maşini

 Ridicarea maşinilor, doar dacă obturează circulaţia, traficul sau intrarea în instituţii

Senatul a adoptat tacit, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca vehiculele parcate neregulamentar să fie ridicate şi depozitate în locuri special amenajate doar dacă reprezintă un obstacol pentru circulaţie, obturează traficul rutier sau accesul în instituţiile publice.
Propunerea legislativă privind ridicarea şi depozitarea vehiculelor staţionate neregulamentar îi are ca iniţiatori pe senatorii PSD Laurenţiu Coca, Alexandru Cordoş, Dan Şova, ope senatorul independent Ion Toma, deputaţii independenţi Tudor Ciuhodaru şi Oana Niculescu-Mizil, deputaţii PSD Marian, Florentin Gust, Florin Luca, Claudiu Manda, Adrian Mocanu, Andrei Steriu şi Costin Vasilică.
În proiect se arată că ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate reprezintă o "măsură excepţională", luată în cazul vehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie, să obtureze traficul rutier sau accesul în instituţiile publice.
Potrivit iniţiativei legislative, parcarea neregulantară în altă situaţie ar urma să se sancţioneze numai cu amendă.
În expunerea de motive, autorii proiectului arată că ridicarea maşinilor a devenit o reală problemă la nivel naţional şi că zilnic sunt ridicate mii de maşini pentru parcare neregulamentară, în condiţiile în care nu există suficiente locuri de parcare.
Iniţiatorii mai propun ca sumele încasate ca urmare a ridicării şi depozitării vehiculelor să constituie venituri la bugetele locale şi să fie folosite pentru amenajarea locurilor de parcare şi pentru achiziţionarea de utilaje speciale pentru pentru ridicarea şi depozitarea vehiculelor parcate neregulamentar.
O altă prevedere stabileşte că solicitarea de sume de bani cu titlu de contravaloare a serviciilor de ridicare, transport şi depozitare de către firme private este interzisă.
În propunerea legislativă se mai prevede ca, în cazul în care, deşi parcat într-un spaţiu public amenajat, vehiculul staţionează o perioadă mai mare de 7 zile calendaristice, fără a fi mişcat, acest spaţiu să fie considerat abuziv ocupat, vehiculul urmând a fi ridicat, transportat şi depozitat.
Iniţiativa legislativă, care a fost adoptată de Senat în varianta propusă de iniţiatori, va fi transmisă Camerei Deputaţilor, care este decizională.
Sursa: www.gandul.info-

sâmbătă, 7 aprilie 2012

GOOGLE ARE ...PROBLEME ?

Procesul care ar putea RUINA GOOGLE

Investitorul şi scriitorul american James Altucher scrie un editorial, citat de Business Insider, în care susţine că un nou proces de încălcare a patentelor în care ar fi implicat Google ar distruge gigantul IT.
În articolul intitulat "De ce Google ar putea ajunge să valoreze 0 dolari", Altucher spune că, în anii '90, un cercetător de la Universitatea Carnegie Mellon din SUA a creat şi brevetat tehnologia folosită la dezvoltarea motorului de căutare Lycos.
Printre elementele incluse în patent se numără un algoritm prin care se poate determina ce reclame sunt cele mai relevante pentru anumite căutări ale utilizatorilor.
Mai târziu, o companie numită Overture a încercat să înregistreze anumite patente pentru motorul său de căutare. Unele au fost acceptate, dar altele au fost refuzate, pe motiv că Lycos le înregistrase deja.
Ulterior, Yahoo a cumpărat Overture şi a dat în judecată Google, pentru că ar fi încălcat anumite patente.
Procesul ar putea fi unul de 67 de miliarde de dolari
Între timp, Lycos a pierdut tot mai mult teren, dar încă mai există, "într-o formă sau alta", susţine Altucher. Mai exact, cercetătorul care a pus bazele Lycos - şi care acum nu mai lucrează acolo - şi-a răscumpărat propriile patente şi vrea să înfiinţeze un nou motor de căutare, prin asocierea cu firma Vringo.
Cercetătorul, bun prieten cu editorialistul James Altucher, a studiat patentele înregistrate de Google şi spune că, dacă îi va da în judecată, va fi un "caz solid", existând şanse ca gigantul IT să piardă.
Altucher spune că Google a obţinut, în ultimii zece ani, venituri de 67 de miliarde de dolari din căutări. Din acest motiv, editorialistul a cumpărat şi el câteva acţiuni la Vringo, în caz că această companie va câştiga procesul cu gigantul IT.
Business Insider susţine că de obicei procesele legate de patente nu au o bază solidă, dar că în acest caz, dacă Altucher are dreptate, Google ar putea să ofere "bani frumoşi" companiei Vringo.
Sursa: www.gandul.info

SARBATORILE DE PAŞTI 2012.

 De ce catolicii şi ortodocşii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite

În 2010 şi 2011, printr-o fericită coincidenţă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă au serbat Sfintele Paşti în aceeaşi zi. O astfel de coincidenţă se va mai petrece în 2014, la 20 aprilie, în 2017, la 16 aprilie şi în 2025, la 20 aprilie. Altfel însă, diferenţa dintre Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână - cum se întâmplă anul acesta - la cinci săptămâni - cum s-a întâmplat în 2008.
Care este explicaţia? În primul rând, faptul că cele două Biserici lucrează cu calendare diferite. Biserica Romano-Catolică foloseşte, din secolul al XVI-lea, calendarul gregorian , iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian. Dacă statele ortodoxe au adoptat în viaţa civilă calendarul gregorian, în prima jumătate a secolului XX (Rusia si Bulgaria în 1918, România şi Serbia în 1919, Grecia în 1923), majoritatea Bisericilor Ortodoxe merg în continuare pe varianta iuliană, dar îndreptată la Congresul de la Constantinopol din 1923. Numai câteva biserici (numite "stiliste") mai folosesc si astăzi calendarul iulian pur, neîndreptat (Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Bisericile din Patriarhia Ierusalimului şi Sfântul Munte).
Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebire de data Naşterii Domnului (25 decembrie) variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. În calcul mai intră un element important, şi anume data Pesah-ului. (Această sărbătoare ebraică , amintind trecerea prin Marea Roşie şi eliberarea de robia egipteană, se prăznuieşte pe 15-22 Nisan. Intre sărbătoarea creştină a Paştelui şi Pesah nu este, prin urmare, decât o asemănare de nume). Anul acesta, Pesah-ul este între 6-14 aprilie. Bisericile Ortodoxe păstrează recomandarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, ca Sărbătoarea Invierii Domnului să nu coincidă cu Pesah-ul, ci să fie consecutivă acestuia.
În fine, catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocsii iau ca reper luna plină astronomică.

Au existat, în decursul istoriei bisericeşti universale, mai multe tentative de a sincroniza data Sfintelor Paşti. Ultima - în 1997, în Siria, la Alep, unde a avut loc o mare adunare crestină, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor.
Sursa: www.gandul.info-

DOCTORE TE IUBESC !


Dr. Paulo Ubiratan - Porto Alegre, Rio Grande do Sul, într-un interviu acordat televiziunii locale, a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna ...
Întrebare: exercitiile cardiovasculare prelungesc viata?
Raspuns: Inima a fost facutã pentru a bate de un numãr de ori ... Nu-ti irosi bãtãile cu exercitii. Totul, în cele din urmã, se uzeazã. Accelerarea inimii nu vã va face sa trãiti mai mult. E ca si cum ai spune cã se poate mãri durata vietii unei masini, dacã o faceti sa meargã mai repede. Vrei sa trãiesti mai mult? Trage un pui de somn!
Î: Ar trebui sã mã opresc cu consumul de carne rosie si sa mãnânc mai multe fructe si legume?
R: Trebuie sã întelegi logica eficientei ... Vaca ce mãnâncã? Iarbã si porumb. Ce sunt astea? Plante. Deci, o friptura nu este nimic altceva decat un mecanism eficient de a introduce legume în corpul nostru. Vrei sa manânci niste boabe - mãnâncã pui!
Î: Ar trebui sã reduc consumul de alcool?
R: Categoric, nu! Vinul se face pe bazã de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnã cã acesta trage apa din fructe, astfel încât sã profiti din plin din ea. Berea se face, de asemenea, din cereale. Le puteti consuma!
Î: Care sunt avantajele unui program regulat de exercitii fizice?
R: Filosofia mea este: dacã nu aveti nicio durere ... sunteti bine!
Î: Fripturile sunt daunatoare?
A: Nu m-ai ascultat! ... Astãzi alimentele sunt prajite in ulei vegetal. Acestea rãman impregnate cu ulei vegetal. Cum ar putea uleiul de plante sa fie dãunãtor? 
Sursa : Informatia Zilei 

joi, 5 aprilie 2012

Îngrijorător: s-a dat undă verde pentru publicarea „rețetei“ unui virus ucigaș

În luna septembrie 2011, două echipe de cercetători distincte au creat în laborator un virus extrem de contagios și care poate fi letal în multe cazuri. Ieri, oamenii de știință au primit permisiunea să facă publică „rețeta", a anunțat Washington Post.
Este vorba despre o tulpină a virusului gripei aviare, H5N1, care se va putea transmite cu uşurinţă de la o persoană la alta şi ar putea face foarte multe victime dacă ar „scăpa" din laborator. Ea a fost creată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea „Erasmus de Rotterdam" și de cei de la Universitatea din Wisconsin.
Până în prezent, Agenția de Biosecuritate Americană a împiediat publicarea „rețetei", însă ieri, o comisie științifică a ridicat această restricție și a permis publicarea detaliilor cu privire la obținerea virusului ucigaș fără niciun fel de cenzură.

Ar putea da idei teroriștilor
Deși membrii comisiei au recunoscut că studiile respective ar putea da idei teroriștilor, ei au spus totuși că balanța riscuri-beneficii înclină în favoarea avantajelor publicării „rețetei".
Potrivit specialiștilor, în unele țări există mutații virale asemănătoare virusului ucigaș la păsări. Cu ajutorul datelor prezentate în aceste cercetări, medicii de acolo ar putea recunoaște virusul, ceea ce ar ajuta la distrugerea lui ulterioară.
Un alt motiv pentru care comisia a acceptat publicarea studiilor este că „ele nu prezintă o indicații pas cu pas pentru a recrea tulpina virală periculoasă".

Sursa: www.adevarul.ro

Internetul va fi cenzurat!

AVERTISMENT: Internetul va fi cenzurat! În numele securității

Dacă ați uitat de legi precum SOPA și de PIPA, atunci ar trebui să fiți atenți la încă un proiect legislativ de cenzură pe internet. De data asta nu în numele drepturilor de autor, că în numele securității în spațiul virtual.
Autoritățile americane au autorizat deja un proiect de lege care presupune limitarea și cenzura pe internet, numit CISPA (Cyber Intelligence Sharing and Protection Act). Proiectul are șanse mult mai mari să ajună lege decât cele precedente pentru că motivul pare, cel puțin la prima vedere, unul mult mai solid.
Nu demult, un fost oficial al FBI a făcut o declarație surprinzătoare pentru publicația Wall Street Journal: Shawn Henry a afirmat că instituția sa pur și simplu pierde războiul cu hackerii.

 Criminalii internetului sunt pur și simplu mult prea talentați, iar măsurile de apărare sunt mult prea slabe, a mai spus Shawn Henry. Peste jumătate (58%) din furturile de date pe internet din anul trecut au fost făcute de activişti, potrivit unui raport anual publicat de compania americană de telecomunicaţii Verizon.
Anul 2011 a fost marcat de atacuri repetate ale mişcărilor Anonymous şi LulzSec, care au vizat multinaţionale şi organizaţii guvernamentale, poliţieneşti sau militare.
 Sursa: www.capital.ro

miercuri, 4 aprilie 2012

Apocalipsa mayaşilor este de fapt o invazie a extratereştrilor



Oracolele au prezis o apocalipsă care va avea loc în timpurile noastre, centrată în jurul datei de 21 decembrie 2012. În ziua cu pricina, în timpul solstiţiului de iarnă, va avea loc o conjunctură planetară neobişnuită. Pământul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Căii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfânt"

 Unii cercetători au afirmat că mayaşii au anunţat că Pământul ar putea fi înghiţit de o gaură neagră ori că o explozie solară sau un asteroid ar putea aduce sfârşitul planetei noastre.

Alţi experţi au spus că, de fapt, 21 decembrie 2012 reprezintă o mare sărbătoare de încheiere a unui întreg ciclu.
Recent, însă, pe Internet a apărut un un documentar care vine cu o alta teorie, la fel de spectaculoasă. 2012 ar putea fi anul în care se întorc pe Terra civilizaţiile extraterestre care au construit templele mayaşe din Mexic, de la Puma Punku sau din Tikal, scrie jurnalul.ro
Experţii citaţi în documentarul realizat de Prometheus Entertainment pentru H2 Network afirmă că anul acesta ar putea aduce, astfel, un nou încept pentru planetă, pentru civilizaţia umană.
Sursa: www.realitatea.net

4 APRILIE ...NU UITA ROMANE ..!

Alarma
Pe la ora prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia. Cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. După 22 iunie 1941 s-au făcut zeci de exerciţii, pentru ca populaţia să se adăpostească, astfel că, pentru mulţi bucureşteni, alarma din 4 aprilie părea a fi un exerciţiu.
Era o zi de marţi, iar oamenii se găseau la lucru sau cu diverse treburi în oraş. 
 Efectele au fost devastatoare. După încetarea bombardamentului, oamenii au început să iasă din adăposturi. Mihail Sebastian nu părea prea mult afectat. În Jurnalul său, nota: „Cînd am ieşit în curte am văzut plutind nenumărate hîrtii colorate (manifeste probabil) şi am crezut că într-adevăr avioanele nu aruncaseră altceva decît manifeste… Primele zvonuri venite din oraş (o bombă pe Brezoianu, una pe Strada Carol) mi s-au părut născociri. Cînd am ieşit spre centru, o stranie agitaţie nervoasă însufleţea străzile, parcă mai mult din curiozitate decît din groază. Abea mai tîrziu ne-am dat seama de întinderea dezastrului.”
Dezastrul
Dezastrul din Gara de Nord şi din cartierul Griviţa a impresionat cel mai mult. Avioanele americane au vizat, cu precădere, Gara de Nord, instituţie civilă, în care se aflau sute de oameni, mai ales refugiaţi din Moldova. Profesorul Hudiţă s-a deplasat chiar în după amiaza acelei zile să vadă situaţia la faţa locului: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Griviţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia. Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi. Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă. Mergem pe Calea Griviţei până la camera pe care o aveau închiriată Mircea şi Lizeta. Găsim în locul casei, o imensă groapă cu apă. Bomba căzuse chiar pe casă. Am aflat pe urmă că ei erau în oraş, în timpul bombardamentului, căci altfel ar fi fost făcuţi praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor.” A doua zi Hudiţă era încă sub impresia celor văzute în Gara de Nord: „Vai de bieţii refugiaţi din Moldova, care după ce şi-au părăsit gospodăriile, îşi văd acum pierdute în Gara de Nord puţinele lucruri pe care le mai putuseră salva.”
 În acea zi de 4 aprilie 1944, au murit sfârtecaţi de bombele americane 2.942 români, iar 2.126 au fost răniţi. A fost un moment tragic, care nu trebuie uitat.


marți, 3 aprilie 2012

Bebeluşul MIRACOL s-a născut fără sânge şi a supravieţuit


Micuţa Olivia Norton este un miracol pentru doctori, deoarece s-a născut fără sânge. Medicii i-au dat doar două ore şanse să trăiască, însă a supravieţuit datorită unei transfuzii de urgenţă.

Mama fetiţei a fost şocată, după ce a născut o "fantomă albă", un bebeluş născut cu o boală rară, ce va apărea ca studiu în cărţile de medicină, scrie thesun.co.uk.Olivia s-a născut cu 6 săptămâni mai devreme având greutatea de 2,300 grame.  
Hemoglobina este o proteină cu fier care intră în componenţa globulelor roşii ale sângelui, dându-i acestuia culoarea sa roşie, şi transportă oxigenul, dioxidul de carbon şi oxidul nitric.  
Olivia s-a născut cu nivelul 3 al hemoglobinei, însă 18 este nivelul normal.
Nou născutul a fost ţinut într-o secţie specială şi monitorizat pentru două săptămâni, timp în care i s-au făcut două transfuzii de sânge.
Sursa: www.realitatea.net

Gândacii din cafeaua Starbucks. Cum ajung coşenilele să coloreze mâncarea în roşu

Celebrul lanţ de cafenele Starbucks se află sub o mare presiune după ce recent s-a aflat că foloseşte nişte gândaci numiţi coşenile, pentru a obţine un aditiv alimentar de culoare roşie. De fapt, roşul de coşenilă se foloseşte ca metodă naturală de a obţine culoarea roşie de sute de ani, iar aditivul este folosit la scară largă în industria alimentară, relatează Business Insider.
Procesul prin care coşenilele ajung în mâncarea noastră este însă unul destul de complicat.
Coşenila creşte în Mexic şi în America de Sud şi, contrar aparenţelor, nu este un gândac. Este o insectă mică ce trăieşte pe cactuşi.

Femelele se hrănesc cu fructele roşii ale cactuşilor, lucru care face să se concentreze culoarea roşie în corpurile lor. Daca sunt zdrobite între degete, culoarea roşie este vizibilă.
Cum se extrage această culoare din insecte? Există două metode - cea tradiţională şi cea controlată. În ambele, insectele trebuie să fie protejate de prădători şi de vremea rea. Ciclul de extragere durează în jur de trei luni.
Metoda controlată foloseşte nişte mici coşuri, denumite cuiburi Zapotec, care conţin femelele de coşenilă. Ele ies din cuib, îşi fac treaba pe cactuşi şi apoi se înmulţesc.

În metoda tradiţională, fermierii plantează cactuşii infestaţi de insecte şi culeg coşenilele cu mâna.
După ce sunt culese toate, fermierii le toarnă pe un blat de lemn.
Timp de cinci-şase minute, fermierii scutură insectele până le omoară, timp în care culoarea se extrage din ele. Insectele mai pot fi omorâte şi cu apă fierbinte sau într-un cuptor.
După ce au murit, insectele sunt lăsate afară la soare, să se usuce, timp de două-trei zile. Nu sunt lăsate peste noapte afară, din cauza umidităţii. Apoi, le scutură într-o sită pentru a îndepărta reziduurile.

Este nevoie de 70.000 de coşenile pentru a obţine 450 de grame de vopsea roşie de coşenilă. Peru produce annual 200 de tone din acest colorant.
Insectele uscate se transformă foarte uşor în vopsea. Mai întâi sunt zdrobite

Apoi praful obţinut se toarnă pe o farfurie şi se adaugă nişte apă
Vopseaua de coşenilă există în două forme - extras (corpurile zdrobite ale insectelor) sau carmin, care este procesat mai mult pentru a obţine un colorit mai pur.

Multe produse conţin acest colorant, care apare sub numele de acid carminic, carmin sau extract de coşenilă. Poate fi găsit în carnea şi peştele congelate, sucuri, băuturi energizante sau alcoolice, iaurturi, îngheţată, bomboane, siropuri, umpluturi sau gumă de mestecat, gemuri sau fructe conservate, supe concentrate sau conservate, ketchup.
Sursa: www.gandul.info-

duminică, 1 aprilie 2012

Oraşul în care nemurirea pare posibilă

Oraşul în care nemurirea pare posibilă. De ce oamenii de aici se simt şi arată la 100 de ani ca alţii la 50

"La 70 de ani eşti doar un copil, la 80 eşti tinerel, iar pe la 90, dacă vine moartea să te ia, îi răspunzi plictisit: ai venit prea devreme, nu am trecut de 100". Aceasta e o zicală populară în oraşul în care timpul pare să se scurgă altfel.
Oraşul japonez Okinawa este acel loc bizar de pe Planetă în care trăiesc cei mai mulţi centenari din lume
Oamenii de aici sunt atât de calmi, muncesc atât de mult şi privesc lucrurile cu atâta seninătate, încât ai crede că locuiesc într-o altă lume.
Şi, pe de o parte chiar aşa e. Pentru ei, timpul nu e o corvoadă. Ei nu se gândesc la bătrâneţe şi la moarte, ci se consideră tineri la vârste la care alţii aşteaptă să plece "într-o lume mai bună". Japonezii de aici lucrează şi la 87, 98 sau chiar 103 ani. Fac sport, lucrează pe câmp sau merg la serviciu de bunăvoie şi din dorinţa de a munci. Nu au program scurt, nu se plâng că sunt ocupaţi, ci uneori ziua de lucru durează şi câte 10 sau 11 ore.
Ei nu se enervează, nu se stresează, ci sunt mereu optimişti, calmi şi relaxaţi.
Mănâncă foarte multe legume bogate în betacaroten şi vitamina A, mult peşte şi beau, seară de seară, vin din orez.
Secretul să fie calmul, puterea de muncă sau hrana? Poate întregul lor stil de viaţă, care i-a ajutat pe mulţi să depăşească pargul celor 100 de ani.
Din păcate, însă, nemurirea ce pare să domnească peste Okinawa este pe sfârşite. Tinerii sunt "moderni". Mănâncă fast-food, sunt leneşi, stresaţi, fără chef şi poftă de viaţă, iar în curând, spun bătrânii, nimeni nu va mai atinge suta de ani.