Translate

miercuri, 27 februarie 2013

Cum TE SPIONEAZĂ ȘEFII prin computerul de la biro

Atenție!

Pentru a-și reduce cheltuielile, companiile românești au început să își evalueze angajații cu ajutorul soluțiilor software de monitorizare a calculatoarelor. Cea mai utilizată metodă software este cea prin care se raportează timpii folosiți de angajat în interes personal pe computerul companiei.
Transformările pe care le-a suferit în ultimii ani piaţa muncii din România, o piaţă marcată de criza economică, dar şi eforturile pe care companiile le-au făcut pentru a se menţine pe linia de plutire, au determinat nu numai o redimensionare economică a acestora, ci şi adoptarea unor noi soluții de management. Pentru a deveni sustenabile pe piaţă, foarte multe firme au ridicat standardele profesionale impuse angajaţilor, astfel a crescut interesul față de procesele de lucru interne, se pune accentul pe optimizare, reducere de costuri și creșterea productivității.
Una din activitățile cărora managerii le oferă o mai mare atenție este modul în care angajații utilizează calculatoarele companiei în timpul programului de lucru. Contestată de unii, apreciată de alţii, monitorizarea activității pe calculatoare la locul de muncă pare să prindă teren și în rândul companiilor din România.
 Managerii susţin că la originea acestei situaţii ar fi faptul că tot mai puţini dintre angajaţi folosesc calculatorul exclusiv în scop profesional. Angajații utilizează calculatoarele companiei în timpul programului pentru multe alte activități decât cele profesionale, plus de asta întârzierile la program, prelungirea pauzei de masă sau a pauzelor de țigara reduc timpul total alocat companiei.
Principalii adversari ai managerilor romani sunt site-urile de socializare, email personal, chat, jocuri, filmulețele și cumpărăturile online.

Dincolo de aspectele etice invocate de cei care pledează pentru implementarea programelor de monitorizare a calculatoarelor, există şi raţiuni de natură economică deoarece companiile pot înregistra pierderi importante din cauza acestor extra activități. Un calcul rapid pentru o companie cu 50 de angajați, raportat la o ora pe zi pierdută de angajat, reprezintă un total de 1000 de ore lunar care sunt plătite de către angajator dar sunt folosite în interes personal.

Dar cele mai grave abateri sunt ale angajaților care pierd până la 3-4 ore zi, care folosesc banda de Internet a companiei pentru a downloada filme, lucrează la alte proiecte decât cele ale companiei sau sustrag din companie informații confidențiale pe memory stick sau alte unități mobile de stocare a informațiilor.
Legislativ vorbind, angajatorii au dreptul să își monitorizeze angajații, ei trebuie să își informeze angajaţii privind instalarea unui soft de monitorizare şi să precizeze drepturile şi obligaţiile în ceea ce priveşte utilizarea calculatorului la locul de muncă printr-o anexă la contractul de muncă sau o parte a Regulamentului de ordine interioară.
 
Principalul dezvoltator software din România pe acestă nișă este o companie românească, SC Amplusnet SRL, care a lansat aplicația Cyclope încă din 2003. Aceasta este utilizată acum nivel național și în alte 20 de țări. Soluția de monitorizare pe care ei o recomandă este una non-invaziva care nu înregistrează conținutul activităților, ci doar timpii activităților. În acest mod managerii au un instrument de evaluare obiectiv al activității din cadrul companiei dar nu pot accesa informații de interes personal cum sunt parolele personale, conversații personale sau imagini ale desktop-ului.
Sursa: www.capital.ro26.02.2013

sâmbătă, 23 februarie 2013

LOGICA BAROULUI



Un profesor - avocat - face cu un elev al său următoarea învoială: „Până-n trei ani eu, profesorul, mă oblig a te face avocat perfect. Dacă primul proces ce-l vei avea îl vei câştiga, atunci îmi vei plăti suma cutare; dacă-l vei pierde, nu-mi vei plăti nimic.”
Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus un strălucit examen de admisiune la liberă practică. Deştept băiat, dar ingrat. El refuză să plătească onorariul profesorului, care i-l reclamă cu stăruinţă.
Profesorul îl dă în judecată.
La înfăţişare, tânărul se apără astfel:
— Domnilor magistraţi, contractul dintre mine şi onorabila parte adversă spune că dacă voi câştiga primul meu proces să plătesc atâta, daca-l voi pierde să nu plătesc nimic. Or, acesta fiind primul meu proces, voi avea onoarea să pun, faţă cu dv., onoratei părţi adverse, următoarea dilemă: din două una — sau dv. îmi daţi câştig de cauză, respingând pretenţia reclamantului, şi atunci nu-i dau nimic; sau
îi admiteţi d-sale reclamaţia şi-i daţi dreptate, şi atuncea eu pierz procesul, şi pierzând acest prim proces al meu, după clauza contractului nostru, nu am să-i plătesc nimic. Deci şi-ntr-un caz şi într-altul, nu voi avea să-i dau nimic: reclamaţia d-sale este nulă şi neavenită.
Tribunalul rămâne adânc pătruns. Se dă cuvântul reclamantului:
— Domnilor magistraţi, reclamaţia mea este dreaptă tocmai pentru că o fac: căci dacă, după contract, n-am dreptul a-mi lua onorariul decât în cazul când discipulul meu ar câştiga primul său proces, atunci cum viu eu şi cer acest onorariu înainte de a avea onorata parte adversă un proces? Cum viu eu să-i ocazionez acest prim proces şi să mă expun la acea grozavă dilemă pe care mi-a pus-o? Vă voi arăta cum. Mai întâi îi fac acest proces, pentru că trebuie să-mi plătească înainte chiar de a avea un proces. Ce spune contractul nostru, ştim cu toţii: daca tânărul va câştiga primul proces, îmi va da atâta; dacă-l va pierde, nu-mi va da nimic. Apoi din două una: ori voi câştiga eu, reclamantul, partea adversă fiind condamnată să-mi plătească ce-i reclam; sau voi pierde eu, îmi veţi respinge reclamaţia, dând câştig de cauză părţii adverse în acest prim proces al său, şi atunci, după litera contractului, partea adversă este datoare să-mi plătească ce-i reclam.
Sentinţa:
„Având în vedere că atât reclamantul cât şi intimatul ar şi pierde şi ar şi câştiga, şi dacă ar câştiga şi dacă ar pierde:
Hotărăşte:
Respinge cererea reclamantului, dar condamnă pe intimat la plata datoriei.”»

(I.L. Caragiale, Logica baroului)

miercuri, 20 februarie 2013

CONFIDENTIALITATE PE INTERNET

Cinci instrumente care îţi asigură confidenţialitatea datelor pe internet

Propuneri de lege anti-internet precum ACTA, PIPA şi SOPA, dar şi preocuparea constantă a Comisiei Europene pentru protejarea utilizatorilor de internet sunt numai câteva dintre motivele care fac din problema confidenţialităţii datelor pe internet o problemă actuală şi tot mai intens dezbătută. Există, totuşi, câteva metode simple prin care orice internaut îşi poate proteja datele personale, fără a se opri din navigare.
1. Browser-ul TOR este o bună unealtă în slujba anonimatului pe internet. Deşi funcţionează ca un browser comun, acesta se diferenţiază prin faptul că garantează de la bun început că nu reţine şi distribuie date privind locul din care a fost accesat internetul, dispozitivul implicat sau istoricul de navigare. The Tor Browser Bundle poate fi descărcat gratuit şi este valabil pentru Windows, Mac şi Linux, potrivit Business Insider.
 

2. Duck Duck Goeste un motor de căutare alternativ. Dacă Google oferă publicitate direcţionată comportamental şi emite rapoarte de transparenţă cu privire la comportamentul de căutare al utilizatorilor săi, Duck Duck Go este
cu siguranţă alternativa care garantează anonimatul pe internet, nu păstrează niciun fel de istoric cu privire la utilizatori şi funcţionează la aceleaşi standarde de calitate.

3. HTTPS Everywhere este un plug-in dedicat Firefox şi Google Chrome care detectează website-urile nesigure şi care îl ţine la curent pe utilizator cu modul sau măsura în care îi sunt preluate şi prelucrate datele.

4. Cryptocat este un serviciu de mesagerie open source care întrece Facebook Chat şi Skype prin faptul că este 100% privat.
5. Silent Circle este un serviciu contra-cost, realizat de fondatorii PGP, una dintre cele mai sigure platforme din lume la nivel de confidenţialitate a datelor. Silent Circle include e-mail, video chat, telefonie şi nu numai.
Sursa: www.capital.ro19.02.2013

luni, 11 februarie 2013

BATERIA TELEFONULUI MOBIL

. Ce faci daca ai nevoie sa vorbesti la telefon si te lasa bateria cand ti-e lumea mai draga? Ei bine, se pare ca telefoanele efectueaza o incarcare de rezerva, care se poate activa prin combinatia *3370#, completand bateria in proportie de 50%. De fiecare data cand iti incarci telefonul, se incarca si rezerva, pe care o poti folosi in situatii "de urgenta".

SERIA UNICA A TELEFONULUI TAU

Cum poti impiedica imediat accesul la datele personale in cazul in care se fura mobilul? Comerciantii de telefoane mobile nu divulga o informatie care ti-ar fi de mare folos in acest caz, pentru ca nu au niciun interes sa impiedice folosirea serviciilor de telefonie mobila, chiar daca aparatul nu se mai afla in mainile posesorului initial. Trebuie sa afli seria unica a telefonului tau si poti face asta tastand *#06#, fara a apasa alte butoane. Pe ecran va aparea codul telefonului tau, unic in lume, pe care ar trebui sa il pastrezi la loc sigur si sa il dezvalui operatorului in cazul in care declari telefonul furat. Seria respectiva permite blocarea permanenta a mobilului, acesta neputand fi utilizat nici in cazul in care i se schimba cartela SIM. E testata, merge!
Sursa;internet 

vineri, 1 februarie 2013

CEL MAI SCUMP IAHT

Bine ați venit la boardul celui mai scump iaht din lume!

History Supreme, cel mai scump iaht din lume
Designerului de lux Stuart Hughes i-au luat aproape trei ani să construiască cel mai scump iaht din lume: History Supreme, a cărui valoare se ridică la 5 miliarde $.
History Supreme are o lungime de 30,5 metri. În compoziția iahtului intră 100 de tone de aur și platină, metale prețioase ce se regăsesc și în designul livingului, punții și ancorei.  Structura pereților este consolidată cu piatră meteorică și os de dinozaur.
Iahtul a fost comandat de un om de afaceri din Malaysia care dorește să-și păstreze anonimatul.
Sursa: Luxatic